Hrivna, moneda ucraineană folosită până în prezent, va fi acceptată în paralel până la 1 ianuarie 2016, a precizat Parlamentul pe site-ul său de Internet, relatează AFP.
UPDATE - Occidentalii au condamnat duminică referendumul „ilegal” din Crimeea, iar Uniunea Europeană urmează să decidă luni sancţionarea unor oficiali ruşi, fără a viza însă conducerea statului, pentru a păstra deschisă uşa dialogului cu Moscova.
UPDATE - Toate unităţile militare ucrainene cu sediul în Crimeea vor fi dizolvate, a anunţat preşedintele Parlamentului din peninsulă. Adresându-se jurnaliştilor la încheierea sesiunii Parlamentului, care a proclamat independenţa Crimeei şi a cerut alipirea sa la Rusia, Volodimir Konstantinov a declarat: "Unităţile vor fi dizolvate. Cei (militarii) care vor să trăiască aici, vor putea. Vom examina problema celor care vor să depună jurământ noilor autorităţi secesioniste".
UPDATE - Parlamentul Crimeei a proclamat luni independenţa peninsulei de Ucraina şi a cerut alipirea ei la Rusia.Toţi cei 85 de deputaţi au aprobat în unanimitate aceste decizii, aşteptate după victoria zdrobitoare a referendumului de duminică.
Premierul prorus Serghii Aksionov a comunicat luni dimineaţă rezultatele oficiale ale referendumului privind alipirea Crimeei la Rusia.
Alipirea peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia a fost aprobată de 96,6 la sută dintre alegători la referendumul organizat duminică.
"Rezultate definitive la referendum 96,6 la sută pentru", a scris Aksionov pe Twitter.
Parlamentul Crimeei se va reuni în cursul dimineţii pentru a aproba oficial candidatura Crimeei la integrarea în Rusia, sprijinindu-se pe acest referendum considerat nelegitim la Kiev şi în Occident.