Antena 3 CNN Externe Revelionul 2013, în jurul lumii. Fotografii impresionante de la cele mai frumoase petreceri din noaptea dintre ani

Revelionul 2013, în jurul lumii. Fotografii impresionante de la cele mai frumoase petreceri din noaptea dintre ani

2 minute de citit Publicat la 10:35 01 Ian 2013 Modificat la 10:35 01 Ian 2013
Revelionul 2013, în jurul lumii. Fotografii impresionante de la cele mai frumoase petreceri din noaptea dintre ani
Foto: AP/Agerpres
Anul Nou a fost întâmpinat cu speranţe de mai bine pe întreaga planetă. În marile oraşe ale lumii, oamenii au ieşit în stradă pentru un pahar de şampanie iar cerul a fost luminat de grandioase focuri de artificii.  Ca de obicei, startul l-a dat metropola australiană Sydney, urmată de oraşe ca Hong Kong, Dubai, Rio sau New York.

Oraşul Sydney a găzduit, ca în fiecare an, o petrecere uriaşă, după unul dintre cele mai impresionante spectacole pirotehnice din lume. Maestra de ceremonii a fost chiar Kylie Minogue.



Autorităţile locale au folosit 7 tone de artificii pentru spectacolul care a durat 12 minute. Totul a fost coordonat de 45 de specialişti, iar costurile au depăşit peste 6,8 milioane de dolari.



În Noua Zeelandă, petrecerea începuse cu două ore mai devreme. Mii de oameni au urmărit în stradă focul de artificii de la Sky Tower, cea mai înaltă clădire dn Emisfera Sudică.

Într-o cu totul altă ambiaţă, în Japonia, clopotele unui templu din Tokio au bătut de 108 ori, pentru a curăţa omenirea de păcate, aşa cum spune tradiţia.

De Revelion, cerul marilor oraşe ale Chinei a fost brăzdat de spectaculoase focuri de artificii, la Hong Kong, Shanghai sau Beijing.



Şi tot cu artificii a debutat, într-un mod extravagant, anul 2013 în Dubai. Cea mai înaltă clădire din lume, turnul Burj Khalifa, a părut pur şi simplu incendiat de spectacolul uluitor.

Sute de mii de spectatori au privit show-ul din Dubai.



Anul Nou a fost întâmpinat spectaculos şi în Europa.

La Berlin, sute de mii de oameni au aplaudat tradiţionalul spectacol de artificii de la poarta Brandenburg. Petrecerea a continuat cu un mare concert, cu multe vedete internaţionale.





Turnul Eiffel din Paris a strălucit, ca de fiecare dată, la intrarea în noul an. Mai ales îndrăgostiţii au preferat atmosfera romantică a capitalei pentru a sărbători Revelionul.

Şi la Londra, Anul Nou a fost întâmpinat cu un grandios foc de artificii, îndată după cele 12 bătăi de la miezul nopţii ale orologiului din Turnul Parlamentului, Big Ben.





Iar capitala scoţiană, Edinburgh, a fost şi ea scena unui mare spectacol luminos, aplaudat de zeci de mii de oameni.

Ca de obicei, cea mai mare petrecere a avut loc la Rio de Janeiro, unde două milioane de oameni au dansat, ore în şir, samba pe plaja Copacabana.



Iar la New York, un milion de persoane au salutat venirea Anului Nou, marcată, potrivit tradiţiei, prin coborârea unei uriaşe sfere de cristal în Times Square. Ca peste tot, oamenii s-au bucurat în speranţa că anul ce vine va fi mai bun decât cel care s-a încheiat.




×
x close