Antena 3 CNN Externe Reuniune extraordinară a NATO, după doborârea avionului de război rusesc de către forţele Turciei

Reuniune extraordinară a NATO, după doborârea avionului de război rusesc de către forţele Turciei

1 minut de citit Publicat la 14:00 24 Noi 2015 Modificat la 14:00 24 Noi 2015
avion.jpg
Foto: Agerpres
O "reuniune extraordinară" a NATO va avea loc marți, la ora 16:00 GMT, "la cererea Turciei", în urma incidentului de la granița turco-siriană unde un avion rus de vânătoare Su-24 a fost doborât de aviația turcă, Ankara susținând că aparatul a încălcat spațiul aerian turc, transmit AFP și RIA Novosti, potrivit Agerpres

La cererea Turciei, Consiliul Atlanticului de Nord', principalul forum de consultare politică al NATO, 'va ține o reuniune extraordinară la ora 17:00 (ora Bruxellesului)', a indicat un reprezentant al organizației, citat de agenția menționată.

Acest consiliu este format din înalți reprezentanți ai celor 28 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice, bloc militar din care Turcia face parte.

Kremlinul a calificat marți incidentul drept unul 'foarte grav', dar a făcut apel la reținere până la clarificarea tuturor circumstanțelor, după cum a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin.


Turcia a confirmat că avioanele sale de vânătoare au doborât marţi un avion de război rus, care i-ar fi încălcat spaţiul aerian şi a ignorat avertismentele repetate, în timp ce Rusia susţine că aeronava sa a zburat numai deasupra teritoriului sirian.

Înregistrările video publicate de presă arată un avion de război cuprins de flăcări care se prăbuşeşte pe un deal şi doi membri ai echipajului care se paraşutează.

Agenţia turcă de presă Dogan a relatat că două elicoptere ruse, care zburau la joasă altitudine în regiunea turkmenă Bayirbucak, îi căutau pe cei doi piloţi.

×
x close