Antena 3 CNN Externe Hugo Chavez a murit. Armata, mobilizată după moartea şefului statului. "SUA, vinovate de MOARTEA liderului"

Hugo Chavez a murit. Armata, mobilizată după moartea şefului statului. "SUA, vinovate de MOARTEA liderului"

M.Z., O.P.
2 minute de citit Publicat la 05:30 06 Mar 2013 Modificat la 05:30 06 Mar 2013
Hugo Chavez a murit. Armata, mobilizată după moartea şefului statului. "SUA, vinovate de MOARTEA liderului"
Foto: Guardian
UPDATE 05:30 Ştirea morţii iderului venezuelean, Hugo Chavez, a cutremurat întreaga lume. În Venezuela, zeci de mii de oameni au ieşit în stradă, pentru a îşi plânge preşedintele.

Executivul venezuelean a mobilizat armata pentru a garanta pacea după moartea preşedintelui Hugo Chavez. Această decizie vine în contextul în care, în aceeaşi zi în care şi-a pierdut liderul, Venezuela a anunţat că duşmanii imperialişti din Statele Unite au atentat la sănătatea preşedintelui Hugo Chavez şi că aceştia ar fi vinovaţi de moartea liderului.


Update 01.10
- Guvernul din Venezuela a mobilizat militari şi agenţi de poliţie pe străzile marilor oraşe pentru a "garanta pacea" după moartea preşedintelui Hugo Chavez, a mai anunţat vicepreşedintele Nicolas Maduro.

"Armata naţională şi poliţia naţională au fost mobilizate pentru protejarea poporului nostru şi garantarea păcii", a declarat Maduro.

"Suntem uniţi în respectarea Constituţiei şi a voinţei comandantului nostru suprem Hugo Rafael Chavez Frias", a dat asigurări ministrul Apărării, Diego Molero, care a intervenit la Televiziunea publică alături de principalii comandanţi militari.

------------------------------------------------------------

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a murit marți seara, la Caracas, din cauza cancerului, potrivit Reuters. Informaţia a fost confirmată şi de Bloomberg şi Al Jazeera.

Chavez lupta cu cancerul din iunie 2011, iar starea sa de sănătate se agravase în ultimele ore.

Anunțul decesului președintelui venezuelean a fost făcut de vicepreşedintele Nicolas Maduro la televiziunea publică.

"Am primit informaţia cea mai grea şi cea mai tragică pe care am putea-o anunţa poporului nostru. La ora 16.25 (22.55 ora României), astăzi 5 martie, a murit comandantul nostru preşedintele Hugo Chavez Frias", a declarat Maduro.

De luni, incertitudinea plana în legătură cu starea preşedintelui Venezuelei, spitalizat într-o clinică militară din capitală.

Hugo Chavez, era internat la Caracas din cauza cancerului, și se confrunta cu o "agravare" a problemelor sale respiratorii şi "cu o nouă infecţie gravă", spunea luni ministrul Comunicaţiilor şi Informaţiilor, Ernesto Villegas.

Preşedintele Venezuelei (58 de ani) s-a întors la Caracas în urmă cu două săptămâni şi a fost internat imediat în spitalul militar din capitală, după ce a fost spitalizat timp de două luni la Havana.

În decembrie, Chavez a suferit a patra intervenţie chirurgicală de cancer, cu care a fost diagnosticat în 2011 în regiunea pelvină.
Aflat la putere din 1999, Hugo Chavez fusese reales pentru un mandat de şase ani în octombrie 2012, înainte de a fi operat din nou pe 11 decembrie în Cuba.

Citește și Reuniune de urgenţă în Venezuela. Guvernul a atribuit cancerul lui Chavez "duşmanilor" şi a expulzat doi diplomaţi americani

Gafă comisă de ziarul El Pais: Fotografie falsă cu Hugo Chavez intubat. Venezuela ameninţă cu proces

30.000 de euro, pentru o fotografie falsă cu Hugo Chavez






×
x close