Antena 3 CNN Externe Regele Juan Carlos al Spaniei a fost externat după operaţia de hernie de disc

Regele Juan Carlos al Spaniei a fost externat după operaţia de hernie de disc

1 minut de citit Publicat la 16:24 09 Mar 2013 Modificat la 16:24 09 Mar 2013
Regele Juan Carlos al Spaniei a fost externat după operaţia de hernie de disc
Regele Juan Carlos al Spaniei a fost externat, sâmbătă, după operaţia de hernie de disc de acum o săptămână, efectuată într-o clinică din Madrid, relatează presa spaniolă, citată de AFP.

Purtând o cămaşă albastră şi o vestă, regele Juan Carlos, în vârstă de 75 de ani, a fost preluat de o maşină de la clinica madrilenă La Milagrosa.

"Mulţumesc lui Dumnezeu, mă simt foarte bine, nu mă mai doare nimic", a spus el la ieşirea din spital.

Regele Spaniei a fost operat pe 3 martie după agravarea herniei de disc. Neurochirurgul care l-a operat, medicul Manuel de la Torre, a declarat că refacerea completă va dura între două şi şase luni. Aceasta este a şaptea operaţie la care a fost supus regele Spaniei în ultimii trei ani. În noiembrie-decembrie 2012, Juan Carlos a fost supus unei intervenţii pentru montarea unei proteze la şoldul stâng. În aprilie 2012, el fusese operat la acelaşi şold din cauza unei luxaţii suferită în Botswana, la o partidă de vânătoare.
   
În iunie 2011, regele Spaniei a fost operat la genunchiul drept, iar în luna septembrie a aceluiaşi an, pentru o problemă la tendonul lui Ahile. Într-o altă intervenţie, în 2012, regelui i-a fost extirpată o tumoare benignă localizată la nivelul plămânilor.



×
Etichete: Madrid
x close