Antena 3 CNN Externe Recep Tayyip Erdogan a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al Turciei

Recep Tayyip Erdogan a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al Turciei

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a depus sâmbătă jurământul pentru un nou mandat prezidențial, după ce a fost reales la sfârșitul săptămânii trecute

de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Iun 2023   •   19:50

„Eu, în calitate de președinte, jur pe onoarea și integritatea mea în fața marii națiuni turce și a istoriei să protejez existența și independența statului”, a spus Recep Tayyip Erdogan în timpul unei ceremonii la parlamentul din Ankara, care a fost transmisă în direct.

Recep Tayyip Erdogan, cel mai longeviv lider al Turciei, a obținut un sprijin de 52,2% în turul doi al scrutinului din 28 mai. Victoria sa electorală a sfidat majoritatea sondajelor de opinie și a venit în ciuda unei crize a costului vieții.

Sâmbătă, va mai avea loc o ceremonie la palatul prezidențial la care vor participa oficiali la nivel înalt din 78 de țări și organizații internaționale, inclusiv secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, președintele venezuelean Nicolas Maduro, premierul ungar Viktor Orban și premierul armean Nikol Pashinyan, potrivit agenției de stat Anadolu.

Recep Tayyip Erdogan își va numi cabinetul în cursul zilei de sâmbătă.

Imagini cu conacul în care îi aduce  Recep Tayyip Erdogan pe şefii de stat

Bogdan Aurescu, la ceremonia de învestire a lui Recep Tayyip Erdogan

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a reprezentat, sâmbătă, România, la Ankara, la ceremonia de învestire a lui Recep Tayyip Erdoğan în funcția de președinte al Turciei.

Potrivit unui comunicat al MAE, la ceremonie au participat șefi de stat și de guvern, miniștri ai afacerilor externe, precum și reprezentanți ai corpului diplomatic acreditați la Ankara. Astfel, printre participanți s-au numărat Secretarul General NATO, președinții Bulgariei, R. Macedonia de Nord, Muntenegrului, premierul Republicii Moldova, al Georgiei, miniștrii de externe ai Croației, Greciei, Maltei, Egiptului, Serbiei, Arabiei Saudite, Kuwaitului, ministrul de stat pentru afaceri externe al Japoniei, președintele parlamentului ucrainean.

Bogdan Aurescu a adresat, în numele României, felicitări pentru reconfirmarea în funcție a șefului statului turc și i-a urat succes în îndeplinirea noului mandat.

Participarea ministrului la ceremonie reflectă dorința României de a consolida Parteneriatul Strategic bilateral, în baza dialogului politic consistent și a cooperării apropiate într-o gamă largă de domenii sectoriale, circumscrise Parteneriatului Strategic, care în luna decembrie va împlini 12 ani de la înființare, transmite MAE.

Potrivit ministerului, pentru România, Turcia este al doilea partener comercial din afara UE și prima destinație a exporturilor românești în afara Uniunii, anul trecut volumul schimburilor înregistrând aproape 9,6 miliarde de dolari, cu aproape 9% mai mult decât în anul 2021, volumul exporturilor românești în Turcia crescând cu aproape 14,5% față de aceeași an.

 

×
Subiecte în articol: Recep Tayyip Erdogan
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close