Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 789. Șeful spionajului militar din Ucraina: "Urmează o perioadă dificilă. Rușii vor folosi o abordare cuprinzătoare"

Război în Ucraina, ziua 789. Șeful spionajului militar din Ucraina: "Urmează o perioadă dificilă. Rușii vor folosi o abordare cuprinzătoare"

Război în Ucraina, ziua 789. Miniștrii de externe ai Uniunii Europene se întâlnesc luni la Luxemburg pentru a discuta despre consolidarea apărării aeriene a Ucrainei și extinderea sancțiunilor împotriva Iranului.

Război în Ucraina, ziua 789. Șeful spionajului militar din Ucraina: "Urmează o perioadă dificilă. Rușii vor folosi o abordare cuprinzătoare"
Sursa foto: hepta / Sputnik / Stanislav Krasilnikov
de Redacția Antena 3 CNN    |    22 Apr 2024   •   20:16

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Rusia are până la 25.000 de soldați care vor să ia cu asalt zona Chasiv Yar, afirmă Kievul
  • Miniștrii de Externe ai țărilor UE nu i-au făcut Ucrainei promisiuni legate de sistemele Patriot
  • Turnul de televiziune din Harkov a fost rupt în două după un atac cu rachete al rușilor
  • Forțele ruseşti au preluat controlul asupra satului Novomihailivka, situat în apropierea orașului Donețk
  • Iulia Navalnaia avertizează că Putin ar putea folosi arma nucleară
  • Kievul îndeamnă UE să nu se relaxeze după aprobarea ajutorului american pentru Ucraina
  • Kremlinul: Noul pachet de ajutor din SUA nu va schimba situația pe linia frontului din Ucraina
  • ISW: Rusia își va intensifica, probabil, operațiunile militare în Ucraina în perioada următoare
  • Șeful GUR: "Urmează o perioadă dificilă, dar nu Armageddonul"
  • Apărarea pentru Ucraina și sancțiunile impuse Iranului, pe masa miniștrilor de externe ai UE
  • Rușii au bombardat 20 de așezări din regiunea Herson. Ucraina pierde tot mai mult teritoriu
  • "Ucraina nu va fi al doilea Afganistan”, spune Zelenski, după aprobarea noului pachet de ajutor
  • Kievul ar putea primi arme de la SUA în mai puțin de o săptămână
  • Ucraina spune că a lovit o navă rusă în Crimeea anexată
  • Lavrov afirmă că Putin vrea să cucerească Harkovul, al doilea cel mai mare oraș al Ucrainei

Update 22:45 Rusia are până la 25.000 de soldați care vor să ia cu asalt zona Chasiv Yar, afirmă Kievul.

Rusia are o forță de până la 25.000 de militari care vor încerca să ia cu asalt orașul Chasiv Yar din estul Ucrainei și satele din jur, a declarat luni armata ucraineană, descriind situația din zonă ca fiind dificilă.

Ucraina deține controlul asupra Chasiv Yar, care se află pe o înălțime strategică în regiunea Donețk, parțial ocupată, dar Rusia dorește să ocupe orașul cât mai repede.

"Situația din jurul orașului este dificilă, însă situația este controlabilă. Apărătorii noștri primesc atât întăriri, cât și stabilizează linia", a declarat Nazar Voloșin, un purtător de cuvânt al comandamentului militar ucrainean din est, potrivit Reuters.

"Sunt undeva în jur de 20.000-25.000 de militari ruși care încearcă să ia cu asalt Chasiv Yar și împrejurimile așezărilor din apropierea acestuia", a adăugat acesta.

Ocuparea orașului Chasiv Yar ar aduce Rusia mai aproape de două orașe importante din punct de vedere strategic aflate sub control ucrainean, Kramatorsk și Sloviansk.

Rusia a avansat deja, dar se așteaptă ca asistența militară americană, amânată de mult timp, să ajungă în Ucraina, atenuând lipsa critică de muniție.

"Este dificil pentru soldații noștri, dar primirea asistenței necesare va echilibra situația", a declarat președintele Volodimir Zelenski pe Telegram.

Update 21:05 Miniștrii de Externe ai țărilor UE nu i-au făcut Ucrainei promisiuni legate de sistemele Patriot.

Miniștrii de Externe din UE au declarat luni că analizează de urgență modul în care pot oferi mai multe sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei, dar nu au făcut promisiuni privind sistemele Patriot, pe care Kievul le dorește cel mai mult spre a contracara atacurile Rusiei.

Miniștrii de Externe ai țărilor UE, reuniți luni în Luxemburg, s-au arătat de acord să sprijine în continuare apărarea antiaeriană ucraineană contra Rusiei, dar nu au făcut promisiuni legate de sistemele Patriot.

De când Kievul a început să facă presiuni pentru a obține mai multe sisteme Patriot spre a se apăra de atacurile aeriene ale Rusiei, Germania a fost singura țară din UE care a promis o baterie suplimentară Patriot, scrie Reuters.

Șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, și-a exprimat frustrarea față de lipsa unor promisiuni suplimentare, afirmând că încearcă "să facă pe toată lumea să înțeleagă și să conștientizeze" necesitatea de a face mai mult pentru a ajuta Kievul.

În condițiile în care Rusia a intensificat atacurile aeriene asupra infrastructurii energetice și a orașelor din Ucraina, guvernele țărilor din UE sunt presate să furnizeze mai multe sisteme de protecție Kievului.

Țările din UE care au în dotare sisteme Patriot, fabricate în SUA - pe care Ucraina le folosește deja și pe care le apreciază pentru capacitatea lor de a doborî rachete balistice - nu s-au angajat luni la ajutoare Patriot pentru Ucraina. Oficialii spun că este greu să se despartă de sistemele Patriot, deoarece acestea fac parte integrantă din apărarea națională, relevă sursa citată.

Update 20:15 Turnul de televiziune din Harkov a fost rupt în două după un atac cu rachete al rușilor.

O parte a turnului de televiziune din Harkov s-a prăbușit, luni, în urma unui atac cu rachete al Rusiei, potrivit oficialilor din orașul ucrainean. Rușii au atacat infrastructura de televiziune din Harkov de mai multe ori de la începutul invaziei în Ucraina.

Turnul de televiziune de 240 de metri din orașul ucrainean Harkov a fost rupt în două, partea superioară a acestuia prăbușindu-se, în urma a ceea ce oficialii locali au declarat că a fost un atac cu rachete rusești asupra infrastructurii de televiziune, relatează Reuters.

"În acest moment există întreruperi ale semnalului de televiziune digitală", a declarat guvernatorul regional Oleh Syniehubov, care a precizat că nu au existat victime.

Imagini de la fața locului au arătat cum partea superioară a turnului s-a rupt și a căzut, în timp ce un nor de fum se ridica pe cer. Din imagini nu a fost clar ce a lovit turnul, dar procurorii din Harkov au declarat că Rusia a folosit probabil o rachetă de croazieră Kh-59 în atac.

Rusia a atacat de mai multe ori turnul de televiziune din Harkov, prima oară în martie 2022, la scurt după ce a început invazia în Ucraina.

Update 19:00 Forțele ruseşti au preluat controlul asupra satului Novomihailivka, situat la 40 de kilometri sud-vest de orașul ucrainean Donețk.

Forțele ruseşti au preluat controlul asupra satului Novomihailivka, situat la 40 de kilometri sud-vest de orașul ucrainean Donețk, a anunțat luni Ministerul rus al Apărării.

Este a doua lovitură importantă dată de Rusia, care se apropie de cucerirea punctului strategic Ceasiv Yar, informează Rador Radio România.

Statul Major al armatei ucrainene a transmis luni în raportul său regulat de dimineață că forțele ucrainene au continuat să respingă tentativele ruseşti de a avansa în apropierea satului.

Rusia a revendicat duminică preluarea controlului asupra micii localităţi Bogdanivka, în estul Ucrainei, unde armata sa îşi accentuează presiunea în direcţia Ceasiv Iar, la o zi după ce Camera Reprezentanţilor a Congresului american a aprobat un nou ajutor pentru Kiev, ale cărui trupe se află în dificultate, transmit AFP şi Reuters, informează Agerpres.

"Unităţile Grupului de forţe Sud au eliberat complet localitatea Bogdanovka (denumirea rusă, n.red.) din Republica Populară Doneţk', a indicat Ministerul Apărării într-un comunicat emis duminică.

Update 17:30 Iulia Navalnaia avertizează că Putin ar putea folosi arma nucleară.

Iulia Navalnaia, văduva defunctului disident rus Aleksei Navalnîi, a avertizat asupra caracterului impredictibil al preşedintelui rus Vladimir Putin, astfel încât ea nu exclude că Putin ar putea să utilizeze arma nucleară la un moment dat, relatează DPA.

"Nu ştim la ce să ne aşteptăm de la el", a spus Iulia Navalnaia într-un interviu acordat DPA. "Probabil că ar face-o", nu exclude ea, afirmând că, înainte de declanşarea invaziei ruse, nu credea că Putin ar putea să atace Ucraina, având în vedere legăturile puternice între cele două ţări.

"Dar a decis să o facă. El sperie oamenii, îi ţine în frică. Nimeni nu ştie ce va face Putin în continuare", declară Navalnaia.

Vladimir Putin a lansat o invazie pe scară largă în Ucraina în februarie 2022, după ce a ocupat ilegal peninsula ucraineană Crimeea în 2014.

Iulia Navalnaia a declarat că nu este sigură dacă Putin are cu adevărat o "strategie puternică".

Soţii Navalnîi au fost cei mai proeminenţi activişti ai opoziţiei din Rusia timp de mai mulţi ani, notează DPA.

Aleksei Navalnîi, un vechi şi înverşunat oponent al lui Vladimir Putin, a decedat într-o colonie penitenciară situată dincolo de Cercul Polar la 16 februarie. Nu a fost stabilit în mod independent dacă opozantul de 47 de ani a decedat din cauze naturale, aşa cum scrie în certificatul său de deces. Apropiaţii şi simpatizanţii săi consideră că el a fost ucis în închisoare.

În interviul pentru DPA, Iulia Navalnaia a comentat recentele arestări ale mai multor presupuşi spioni ruşi în Europa, afirmând că acesta este un alt semn că Putin duce de mult timp un război în inima Europei, recurgând la toate mijloacele pe care le are la îndemână.

"Putin nu a început de curând, el a făcut asta tot timpul. El declanşează războaie, îşi ucide adversarii", a spus ea, adăugând că nu o surprinde prezenţa spionilor ruşi în ţări europene. "Întotdeauna am presupus că există mulţi spioni ruşi în Europa: sunt spioni ruşi, asta este evident".

Săptămâna trecută, doi indivizi cu dublă cetăţenie, rusă şi germană, au fost reţinuţi în Bavaria pentru că se presupune că au cercetat posibile ţinte, între care facilităţi ale armatei americane, în vederea comiterii unor acte de sabotaj în Germania în favoarea Moscovei. Ambii se află în prezent în custodia poliţiei germane.

În Polonia, agenţiile de securitate au arestat un bărbat care ar fi încercat să ajute serviciile de informaţii militare ruse să planifice o tentativă de asasinare a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Navalnaia spune că este păcat că Europa nu a reuşit să recunoască mai devreme pericolul reprezentat de Moscova. Dacă problema ar fi fost abordată mai devreme şi mai frecvent, unele războaie şi unele crime ar fi putut fi prevenite, spune ea.

Iulia Navalnaia s-a declarat hotărâtă să lupte împotriva lui Putin şi a cerut cel mai puternic sprijin posibil din partea Occidentului, în cadrul acestui interviu luat de DPA într-o zonă de lângă Tegernsee, un lac din Alpii bavarezi, la sud de Munchen.

Soţia lui Aleksei Navalnîi spune că nu îi este frică, în pofida faptului că trăieşte cu un anumit grad de risc, un risc care va creşte dacă va face o treabă bună.

Ea mărturiseşte că visează să se întoarcă într-o zi în Rusia. "Vreau să trăiesc în Rusia. Copiii mei visează să se întoarcă în Rusia. Eu vreau să merg la mormântul soţului meu. Este foarte important pentru mine. Şi sper că voi putea face asta foarte, foarte curând. Visez să merg acolo cât mai curând posibil!".

Navalnaia a primit vineri Premiul german pentru libertatea presei, care este decernat în fiecare an în cadrul Summitului Ludwig Erhard, un forum important care reuneşte reprezentanţi de seamă ai lumii politice şi de afaceri.

Iulia Navalnaia mai spune că nu vede în prezent o soluţie la conflictul din Ucraina. "Întreaga lume încearcă să găsească o modalitate de a rezolva această problemă", dar nimeni nu a găsit încă o soluţie, potrivit ei.

Deşi admite că nu va fi o "soluţie simplă", ea speră totuşi într-o reconciliere între ruşi şi ucraineni. "Dar Putin a pus ambele ţări într-o situaţie în care va fi foarte dificil să construim relaţii", recunoaşte aceasta.

Ea nu a putut să spună când opoziţia rusă ar putea să destabilizeze regimul lui Putin. "Eu chiar sper şi cred că se va întâmpla mult mai devreme decât ne aşteptăm cu toţii. Nimeni nu ştie însă când şi cum s-ar putea întâmpla aceasta", recunoaşte văduva disidentului rus.

Mulţi oameni în Rusia s-au săturat de război. "Nu îl susţin, dar le este foarte frică să o spună cu voce tare pentru că ar putea ajunge în închisoare în aceeaşi zi", spune ea, adăugând că speră ca poporul să nu susţină o nouă mobilizare. "Dacă guvernul va încercă să mobilizeze din ce în ce mai mulţi oameni pentru război, rezistenţa la aceasta va creşte", consideră ea.

În fine, Navalnaia a subliniat că Rusia nu este Putin. "Există mulţi activişti anti-război şi activişti anti-Putin. Ei au nevoie să audă că Occidentul îi sprijină", afirmă ea.

Update 16:15 Kievul îndeamnă UE să nu se relaxeze după aprobarea ajutorului american pentru Ucraina.

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a făcut luni apel la omologii săi din Uniunea Europeană să nu se relaxeze în privinţa trimiterii de ajutoare militare Kievului, după ce, sâmbătă, după luni de blocaj, Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA a adoptat un nou pachet de sprijin pentru Ucraina în valoare de peste 60 de miliarde de dolari, relatează EFE.

"Salutăm cu toţii decizia Camerei Reprezentanţilor a SUA de a oferi un pachet puternic de ajutor pentru Ucraina. Dar noi, în Europa, nu putem şi nu ar trebui să ne relaxăm", a declarat Kuleba într-o alocuţiune rostită prin videoconferinţă în cadrul Consiliul miniştrilor de externe şi apărării din UE.

Şeful diplomaţiei ucrainene a subliniat că "apărarea Europei este în principal o problemă care îi priveşte în primul rând pe europeni".

"În cele şase luni de dezbateri (privind aprobarea pachetului de ajutor) în SUA, Europa a demonstrat un adevărat leadership şi capacitatea de a acţiona", a adăugat Kuleba, care le-a mulţumit colegilor săi din UE.

Ministrul ucrainean s-a pronunţat pentru luarea unor "decizii concrete şi îndrăzneţe" pentru a livra acum Ucrainei sisteme suplimentare de apărare antiaeriană Patriot şi SAMP-T, plus rachete şi sisteme suplimentare de artilerie cu muniţia aferentă.

"Acum că toată lumea este aici, la masă, este timpul să acţionăm, nu să dezbatem", a reiterat Kuleba, insistând că UE trebuie să ajute Ucraina să învingă Rusia dacă vrea să împiedice ca agresiunea militară a Kremlinului să se extindă în alte ţări de pe continent.

Update 15:30 Noul pachet de ajutor militar al SUA pentru Ucraina nu va schimba situația de pe linia frontului, unde Rusia este în avantaj.

Așa a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de presa internațională.

"Forțele armate ruse își îmbunătățesc pozițiile pe front. Banii alocați şi armele care vor fi furnizate (Ucrainei) nu vor schimba această dinamică. Ele vor duce la noi victime de partea ucraineană. Vor muri mai mulți ucraineni, Ucraina va suferi pierderi mai mari", a anticipat Peskov.

Camera Reprezentanților din Congresul american a aprobat, sâmbătă, un nou ajutor de peste 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina, care a fost blocat în Congres timp de luni de zile.

În timpul respectiv, forțele Kievului aproape că au rămas fără muniție.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat, duminică, Washingtonul să procedeze la transferul efectiv de tehnică militară, insistând că armele cu rază lungă de acțiune și sistemele de apărare aeriană sunt priorități absolute.

"Cred că acest sprijin va întări cu adevărat forțele armate ale Ucrainei și vom avea o șansă la victorie", a declarat Zelenski.

Update 13:30 Think tank-ul american ISW (Institutului pentru Studiul Războiului) anticipează că este probabil ca trupele rusești să îşi intensifice  în următoarele săptămâni operațiunile ofensive şi atacurile cu rachete și drone pentru a profita de fereastra până la sosirea ajutorului militar american pentru Ucraina.

În același timp, potrivit ISW, forțele de apărare vor putea opri ofensiva rusă dacă ajutorul american va sosi rapid.

La rândul său, șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Kirilo Budanov, a declarat într-un interviu pentru BBC Ucraina că țara sa se va confrunta cu o situație dificilă la mijlocul lunii mai şi începutul lunii iunie.

Duminică, Rusia a declarat că forțele sale au avansat spre orașul Ceasiv Iar din estul Ucrainei şi au preluat controlul asupra așezării Bohdanivka.

Bohdanivka, situat chiar la vest de orașul sub ocupație rusă Bahmut, se află la aproximativ 5 kilometri est de Ceasiv Iar.

Acesta din urmă este puternic fortificat și este folosit de armata ucraineană pentru protecția unora dintre cele mai mari orașe din zonă, între care Kramatorsk şi Slaviansk.

Update 12:30 Kirilo Budanov, șeful GUR, serviciul de spionaj din Ministerului ucrainean al Apărării, a declarat într-un interviu pentru BBC Ucraina că țara sa se va confrunta cu o situație dificilă la mijlocul lunii mai şi începutul lunii iunie.

"Ne vom confrunta cu o situație destul de dificilă în viitorul apropiat, conform evaluării noastre. Dar nu este catastrofală şi trebuie să înțelegem acest lucru. Nu se va întâmpla Armageddonul, așa cum încep să spună acum mulți oameni. Dar vor exista probleme începând cu jumătatea lunii mai", a precizat Budanov.

Șeful GUR a precizat că predicția sa se referă la Ucraina în ansamblu, nu doar la situația de pe front.

"Rușii vor folosi o abordare cuprinzătoare. Ei desfășoară o operațiune complexă. Nu aş spune că va fi pentru o perioadă lungă de timp, dar va fi o perioadă dificilă. Mijlocul lunii mai, începutul lunii iunie", a continuat oficialul ucrainean.

Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, ISW, este probabil ca trupele rusești să își intensifice operațiunile ofensive actuale și atacurile cu rachete și drone în următoarele săptămâni, pentru a profita de 'fereastra' de timp până la sosirea ajutorului militar american.

Pe de altă parte, ISW estimează că forțele de apărare ale Kievului vor putea opri ofensiva rusă dacă ajutorul american va sosi rapid.

Update 09:30 După ce Camera Reprezentanților din Congresul SUA a votat pachetul de asistență în valoare de peste 60 de miliarde de dolari, ucrainenii speră să întoarcă situația pe câmpul de luptă.

Ei sunt conștienți că e posibil să nu-și poată recupera rapid teritoriile ocupate de ruși, dar sunt siguri că răspunsul lor militar va fi mult mai eficient, în urma acestui pachet de sprijin militar și financiar.

Din finanțarea aprobata în Congres, aproape 14 miliarde de dolari vor ajuta Ucraina să cumpere sisteme avansate de armament şi alte echipamente de apărare.

Update 08:00 - Miniștrii de externe ai Uniunii Europene se întâlnesc luni la Luxemburg pentru a discuta despre consolidarea apărării aeriene a Ucrainei și extinderea sancțiunilor împotriva Iranului, transmite Reuters.

În condițiile în care Rusia a intensificat atacurile aeriene asupra infrastructurii energetice ucrainene și a altor obiective, guvernele UE sunt presate să furnizeze Kievului mai multe sisteme de apărare antiaeriană, precum Patriots. Kievul și aliații săi europeni au primit un impuls important la sfârșitul săptămânii când Camera Reprezentanților din SUA a aprobat un pachet de peste 60 de miliarde de dolari pentru a face față războiului din Ucraina.

Dar șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au îndemnat țările europene să își intensifice propriile eforturi pentru a oferi arme Ucrainei, în special de apărare aeriană.

După o videoconferință a miniștrilor apărării din cadrul NATO cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a avut loc vineri, Stoltenberg a declarat că se așteaptă la anunțuri în curând.
„NATO a cartografiat capacitățile existente în cadrul alianței și există sisteme care pot fi puse la dispoziția Ucrainei”, a spus el.

Miniștrilor li se vor alătura omologii lor din domeniul apărării pentru discuțiile de luni cu Ucraina, precum și miniștrii ucraineni de externe și de apărare, înainte de a se aborda criza din Orientul Mijlociu, declanșată de atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie anul trecut.

Miniștrii vor încerca să ajungă la un acord cu privire la cât de mult trebuie să meargă mai departe în sancționarea Iranului, în urma atacului cu rachete și drone lansat asupra Israelului.

Liderii UE au convenit săptămâna trecută că vor impune sancțiuni suplimentare împotriva Iranului. De asemenea, unele țări fac presiuni pentru ca UE să găsească o modalitate de a desemna puternica forță a Gardienilor Revoluției din Iran ca organizație teroristă.

Update 00:00 Potrivit oficialilor ucraineni, atacurile rusești asupra regiunii Herson au vizat 20 de așezări și au rănit o persoană, pe parcursul ultimelor 24 de ore.

Într-o postare pe Telegram, șeful Administrației militare regionale din Herson, Oleksandr Prokudin, a afirmat că 12 case au fost avariate, precum și o instituție de învățământ, un restaurant și o conductă de gaz. 

"Scurgerea de gaz a fost blocată, nu mai există incendii sau amenințări”, a adăugat el.

Hersonul este atacat zilnic de forțele ruse, inclusiv cu lovituri regulate de artilerie lansate din partea estică a orașului, aflată sub ocupație. 

De asemenea, forțele ruse au bombardat 13 comunități din regiunea Sumy, în nord-estul Ucrainei, în 54 de atacuri separate de-a lungul zilei, a anunțat sâmbătă administrația regională.

Cel puțin 283 de explozii au fost raportate în regiunea Sumî, în ultimele 24 de ore, notează The Kyiv Independent

Generalul Cristian Barbu a analizat ultimele hărţi ale frontului din Ucraina. În ultimele săptămâni, forţele ruse au reuşit să cucerească tot mai mult teritoriu, pe fondul apărării antiaeriene tot mai slabe a ucrainenilor.

Generalul Cristian Barbu spune că noua finanțare îi va ajuta foarte mult pe ucraineni.

"Acești bani vor conta în primul rând pentru moralul armatei ucrainene, pentru că ucrainenii se vedeau puțin cam singuri și nesprijiniți. Lucrurile mergeau complicat pe front, iar acum simt că nu sunt uitați", a spus acesta, la Antena 3 CNN. 

Război în Ucraina, 21 aprilie 2024 | Ucraina a lovit o navă de salvare rusă, în Crimeea anexată

Război în Ucraina, 20 aprilie 2024 | Forţele ruse avansează pe front din cauza degradării apărării antiaeriene ucrainene

Război în Ucraina, 19 aprilie 2024 | NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, îndeamnă Zelenski

Război în Ucraina, 18 aprilie 2024 | Zelenski solicită partenerilor occidentali sisteme moderne de apărare aeriană

Război în Ucraina, 17 aprilie 2024 | Secretarul general al NATO: "Trimiteţi mai mult Ucrainei!"

×
Subiecte în articol: Război Ucraina
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close