Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 807. Zelenski confirmă că Rusia a lansat o ofensivă în regiunea Harkov: "Eram pregătiți!"

Război în Ucraina, ziua 807. Zelenski confirmă că Rusia a lansat o ofensivă în regiunea Harkov: "Eram pregătiți!"

Război în Ucraina, ziua 807. Numeroase blindate rusești au atacat vineri granița din nord-estul Ucrainei. De asemenea, regiunea ucraineană Harkov a fost puternic bombardată. Ucrainenii au respins atacurile și au trimis în zonă întăriri, deoarece cred că rușii vor să deschidă încă o linie de front.

Război în Ucraina, ziua 807. Zelenski confirmă că Rusia a lansat o ofensivă în regiunea Harkov: "Eram pregătiți!"
Sursa foto: hepta / Abaca Press / Madiyevskyy Vyacheslav / Ukrinform / Zuma Press / Andreas Stroh / DPA Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Mai 2024   •   21:15

Cele mai importante evenimente din ultimele 24 de ore:

  • Analist britanic: Atacul din Harkov este menit să-i forțeze pe ucraineni să-și împrăștie resursele pe un front mai larg
  • Ucraina așteaptă primele avioane F-16 în această vară
  • SUA pregătesc un nou pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina
  • Zelenski confirmă că Rusia a lansat o ofensivă în regiunea Harkov
  • Numeroase blindate rusești au atacat vineri granița din nord-estul Ucrainei
  • Ucraina ar putea recruta până la 20.000 de deținuți în armată
  • Mai multe drone ucrainene au fost doborâte în apropiere de Moscova
  • Două persoane ucise și 13 răniți în Ucraina, după atacurile ruse din ultima zi
  • Doi răniți și trei case arse după bombardamentele din Harkov
  • Ucrainenii au lovit o rafinărie rusească aflată la 1.200 de km de graniță
  • Rușii au atacat noaptea trecută cu 10 drone Ucraina
  • Ucraina va primi trei sisteme de rachete HIMARS, furnizate de SUA și plătite de Germania
  • Vizita lui Xi Jinping în Ungaria: „Convergență de opinii asupra ofensivei rusești”
  • Putin avertizează că forțele nucleare ale Rusiei sunt întotdeauna pregătite de luptă
  • Preşedinta Parlamentului European, în vizită la Kiev: UE trebuie să-şi ţină promisiunile, să-şi intensifice sprijinul
  • Premierul ungar Viktor Orbán şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au avut  o conversaţie telefonică

Update 20:30 Există, probabil, două motive-cheie pentru care Rusia a lansat, vineri dimineață, un atac important în nordul Ucrainei, arată o analiză a expertului militar Sean Bell, publicată pe site-ul Sky News.

Ofensiva din Harkov, în legătură cu care Volodimir Zelenski a spus că ucrainenii "erau pregătiți", a dus, în primă instanță, la evacuarea a 3.000 de oameni din localitatea de granință Vovceansk.

În primul rând, orașul rusesc de frontieră Belgorod contează drept centru logistic pentru forțele Moscovei, fiind vizat în mod regulat de artileria de pe teritoriul ucrainean, amintește analistul britanic.

Președintele Putin a promis de mult timp să creeze o zonă-tampon menită să împingă forțele Kievului dincolo de punctul în care pot lovi Belgorod cu artileria, pentru a limita atacurile asupra acestui oraș. 

În al doilea rând, atacul în regiunea Harkov forțează Ucraina să își împrăștie resursele limitate pe un front mai larg, ceea ce face forțele ucrainene mai vulnerabile la loviturile ruse, menționează materialul publicat de Sky News.

Pe de altă parte, estimările majorității analiștilor arată că Rusia ar avea dificultăți în a cuceri Harkovul.

Update 18:10 Statele Unite ale Americii pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina.

O sursă oficială citată de presa internațională a declarat că ajutorul include armament de artilerie, muniții antitanc, vehicule blindate și arme de calibru mic care pot fi folosite imediat pe câmpul de luptă.

Măsura sugerează că SUA revine la un ritm regulat de furnizare de arme către Ucrainei, după deblocarea în Congres a legii care aprobă asistența militară pentru Kiev în valoare de 60 de miliarde de dolari.

Update 17:15 Primele avioane de vânătoare F-16 ar putea fi livrate Ucrainei în această vară, la mai mult de un an după ce SUA au autorizat aliații să procedeze la o astfel de creștere a capabilității militare a Kievului.

O sursă militară ucraineană de rang înalt a declarat că avioanele sunt așteptate în iunie sau iulie.

Sursa nu a precizat ce țară va furniza avioanele.

Ucraina a cerut insistent aliaților avioanele de luptă F-16 pentru a contracara superioritatea aeriană a Rusiei în cei peste doi ani de război.

Update 16:45 "Forțele ucrainene erau pregătite pentru un nou asalt terestru al Rusiei la granița regiunii nord-estice Harkov", a declarat, vineri, președintele Volodimir Zelenski.

"Ucraina i-a întâmpinat acolo cu brigăzi şi artilerie", adăugat el.

Potrivit liderului de la Kiev, Rusia ar putea trimite mai multe trupe pentru a-și susține operațiunea ofensivă.

Presa internațională a relatat, vineri dimineață, că forțele ruse şi-au intensificat activitatea în regiunea Harkov.

Este un un nou front în războiul care durează de mai bine de doi ani și care s-a concentrat până acum în special în zonele din estul şi sudul Ucrainei.

La începutul invaziei din februarie 2022, o contraofensivă ucraineană a respins și a alungat, în primele luni de lupte, forțele rusești din nordul țării, inclusiv din regiunea capitalei Kiev.

Update 14:20. Numeroase blindate rusești au atacat vineri granița din nord-estul Ucrainei

Numeroase blindate rusești au atacat vineri granița din nord-estul Ucrainei. De asemenea, regiunea ucraineană Harkov a fost puternic bombardată. Ucrainenii au respins atacurile și au trimis în zonă întăriri, deoarece cred că rușii vor să deschidă încă o linie de front.

Ucrainenii au respins atacul de vineri, dar luptele în zonele de graniță ale regiunii Harkov continuă la intensitate mare. Kievul a trimis mai multe forțe în zonă, a anunțat ministerul apărării, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

”Aproximativ la ora 5 a.m., a avut loc o încercare a inamicului de a sparge linia noastră defensivă sub acoperirea vehiculelor blindate. Aceste atacuri au fost respinse, luptele de intensitate diferită continuă”, a transmis ministerul.

Update 13:30. Ucraina ar putea recruta până la 20.000 de deținuți în armată

Ucraina și-ar putea întări armata cu până la 20.000 de condamnați într-o mișcare care ar contribui și la reducerea supraaglomerării în închisorile ucrainene, a declarat ministrul Justiției Denis Maliuska, pentru BBC Ucraina, într-un interviu publicat pe 10 mai.

Parlamentul Ucrainei, Rada Supremă, a adoptat pe 8 mai un proiect de lege care permite celor condamnați pentru anumite infracțiuni să servească în armată, deschizând calea pentru mobilizarea voluntară a prizonierilor.

Propunerea a fost prezentată pentru prima dată Parlamentului în martie, ca parte a eforturilor Ucrainei de a reînnoi rândurile Forțelor Armate pe fondul războiului cu Rusia.

Maliuska a recunoscut că această mișcare ar putea fi ecoul politicii Rusiei de recrutare a prizonierilor, dintre care 50.000 s-au alăturat grupării Wagner în 2022 și au fost dislocați în atacuri costisitoare împotriva pozițiilor ucrainene.

Update 12:45. Mai multe drone ucrainene au fost doborâte în apropiere de Moscova

Rușii susțin că au doborât mai multe drone ucrainene în apropiere de Moscova. Informația nu a fost confirmată de ucraineni. Totuși, ucrainenii declanșează frecvent atacuri peste graniță.

Primarul Moscovei Serghei Sobyanin susține că unitățile antiaeriene au interceptat o dronă în sudul orașului, joi dimineață, potrivit Sky News. Nimeni nu a fost rănit și nicio pagubă nu a fost cauzată de căderea resturilor, a mai spus Serghei Sobyanin.

Ministerul rus al Apărării susține că cinci drone lansate de ucraineni au fost distruse noaptea trecută în zona Moscovei, precum și în regiunile Bryansk și Belgorod de la granița cu Ucraina.

Guvernatorul regiunii Bryansk, care se învecinează cu Ucraina, a declarat că nu au existat pagube sau persoane rănite în urma atacului.

Potrivit unei estimări făcute luna trecută de un oficial NATO, Ucraina a perturbat 15% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului cu ajutorul dronelor. Totuși, atacurile cu drone care vizează Moscova sunt rare.

Update 11:25. Două persoane ucise și 13 răniți în Ucraina, după atacurile ruse din ultima zi

Atacurile rusești în Ucraina au ucis două persoane și au fost rănite alte 13 în ultima zi, au anunțat autoritățile regionale vineri, 10 mai.

Potrivit oficialilor ucraineni, au fost raportate victime în regiunile Dnipropetrovsk, Zaporojie, Harkov și Donețk.

Update 09:30. Doi răniți și trei case arse după bombardamentele din Harkov

În urma bombardamentelor rusești de la Harkov, 12 case au fost avariate, iar 3 au ars după incendii izbucnite, iar o femeie și un copil au fost răniți, au anunțat Serviciul de Stat de Urgență al Ucrainei și guvernatorul regional.

”A avut loc un incendiu în trei case private. 12 clădiri rezidențiale private au fost avariate anterior. Două persoane au fost rănite: un copil de 11 ani și o femeie de 72 de ani”, a anunțat guvernatorul regiunii Harkov, Oleh Sineguhov.

Forțele ruse au atacat vineri noapte, 10 mai, orașul Harkov, iar o clădire rezidențială a fost avariată, au anunțat primarul Harkovului, Ihor Terekhov, și guvernatorul regiunii, Oleh Sineguhov. De asemenea, rușii au atacat și orașul Derhaci din regiunea Harkov.

Update 08:30. Ucrainenii au lovit o rafinărie rusească aflată la 1.200 de km de graniță

Ucrainenii reușesc să lovească tot mai adânc în interiorul Rusiei. O dronă ar fi lovit o rafinărie rusească situată la o distanță la aproape 1.200 de km de graniță. Operațiunea a fost realizată de Serviciul de Securitate al Ucrainei, potrivit surselor citate de presa internațională.

Drona a doborât ”un record” după ce a zburat pe o distanță de 1.500 de km pentru a lovi această rafinărie, una dintre cele mai mari din Rusia.

Update 07:50. Rușii au atacat noaptea trecută cu 10 drone în Ucraina

Vineri noapte, ocupanții ruși au atacat din nou Ucraina, folosind 10 drone Shahed, a anunțat armata ucraineană, precizând că apărarea aeriană a doborât toate țintele aeriene.

”Toate dronele de atac au fost distruse de forțele și mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei”, a transmis Statul Major. Dronele au fost distruse în regiunile Odesa, Mikolaiv și Herson.

Comandantul Forțelor Aeriene, generalul locotenent Mykola Oleschuk, a raportat că, pe lângă cele zece Shahede lansate de pe teritoriul Crimeei ocupate, rușii au lansat două S-300/S-400 anti- rachete ghidate de aeronave din regiunea Belgorod în direcția regiunea Harkov.

Forțele nucleare strategice ale Rusiei sunt „întotdeauna” pregătite de luptă, a subliniat joi Vladimir Putin în discursul său de celebrare a victoriei sovietice asupra Germaniei lui Hitler, pe fondul tensiunilor legate de conflictul din Ucraina, potrivit AFP.

Președintele rus a supervizat parada militară din 9 mai din Piața Roșie, piesa centrală a narațiunii Kremlinului care exaltă puterea țării. Au participat peste 9.000 de soldați, potrivit presei ruse, vehicule blindate, lansatoare de rachete și avioane de vânătoare.

Război în Ucraina, 9 mai 2024 | Un ucrainean a încercat să scape de război în România, după ce și-a pus perucă și sâni falși. Travestitul a venit cu pașaportul surorii sale

Război în Ucraina, 8 mai 2024 | Ucraina susține că a ajuns să producă la fel de multe drone cu rază lungă de acțiune ca Rusia

Război în Ucraina, 7 mai 2024 | Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat prezidențial: "Vom deveni și mai puternici"

Război în Ucraina, 6 mai 2024 | Mai multe rachete de artilerie grea au lovit o centrală electrică din Donețk

Război în Ucraina, 5 mai 2024 | Volodimir Zelenski, mesaj de Paște: "Astăzi rugăciunea noastră este pentru toți ucrainenii"

×
Subiecte în articol: Razboi in Ucraina
Parteneri
Benzina și motorina se scumpesc considerabil de la 1 iulie!
x close