Comisia Europeană a definitivat, miercuri, textul raportului privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pe Justiţie referitor la România, după a analizat punct cu punct răspunsul Guvernului de la Bucureşti referitor la cele 11 probleme.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, a ţinut o scurtă declaraţie de presă în care a precizat că România a făcut un pas înapoi de pe buza prăpastiei şi a anunţat un nou raport care va fi adoptat în acest an.
Premierul Victor Ponta, despre raportul pe MCVVEZI AICI CE CONŢINE RAPORTUL MCV CU PRIVIRE LA ROMÂNIA ŞI BULGARIA
UPDATE 14.24 - Iată cele mai importante declaraţii ale preşedintelui CE Jose Barroso:
- Evenimentele din România ne-au fisurat încrederea. Contestarea hotărârilor judecătoreşti, subminarea CCR au pus sub semnul întrebării angajamentul Guvernului de a respecta statul de drept. Lupta politică nu poate justifica călcarea în picioare a principiilor democratice esenţiale.
- Politicienii nu trebuie să încerce să îi intimedeze sau să îi atace pe judecători înaintea deciziilor care ar putea să nu le convină. Componenţa Curţii Constituţionale nu poate fi schimbată peste noapte, de aceea a fot atât de important să mă întâlnesc cu prim ministrul Ponta.
- Ministrul Ponta a reacţionat imediat la solicitări şi a fost de acord să pună în aplicare toate recomandăriile CE
- Joia trecută am avut o reuniune bună şi în ultimele zile am discutat pentru a ajunge un acord. Pentru aceasta ţin să recunosc meritele premierului Ponta.
- Peste 90 la suta dintre români consideră că lipsurile din sistemul judiciar reprezintă o problemă majoră a statului.
- Raportul adoptat astăzi recunoaşte faptul s-au făcut progrese în ultimii ani dar conţine şi recomandări pentru a finaliza punerea în aplicare a etaloanelor europene.
- România a făcut un pas înapoi de pe buza prăpastiei, dar nu a ajuns la finalul acestui proces.
- Vom continua monitorizarea situaţiei şi am solicitat un nou raport în acest an
- Suntem convinşi că cetăţenii din România sunt angajaţi în respectarea statului de drept.
"Salutăm faptul că România a răspuns la solicitările noastre. Vom analiza răspunsul României, iar
răspunsul politic al Comisiei va fi inclus în raportul MCV pe care îl vom prezenta mâine", a declarat, marţi, Frederic Vincent, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Întrebat dacă în raport vor fi incluse referiri şi la votul de miercuri din Parlamentul României referitor la legea de desfăşurare a referendumului, oficialul CE a spus că "
evoluţiile politice din România sunt urmărite şi, dacă sunt necesare adaptări ale textului în funcţie de acestea, vor fi făcute".
Frederic Vincent a confirmat şi că preşedintele Jose Manuel Barroso a primit luni răspunsul detaliat din partea premierului Victor Ponta referitor la cele 11 puncte ridicate de Comisia Europeană.
Premierul Victor Ponta a declarat luni seară că a transmis Comisiei Europene luni, în jurul orei 17.00, răspunsul la solicitările adresate de preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, şi că vineri a fost transmis oficialilor europeni doar un draft cu răspunsurile solicitate. Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la RRA, că în proiectul neoficial al raportului Comisiei Europene apar "nişte teme şi decizii care exced nu numai MCV, dar şi atribuţiile CE", el exprimându-şi speranţa ca acestea să nu fie incluse în raportul final.