Concentraţia de gaze cu efect de seră, ca dioxidul de carbon, din atmosferă a crescut cu aproximativ 20 la sută din 2000, iar reducerea emisiilor nu se face îndejuns de rapid pentru a limita procesul încălzirii globale, potrivit unui raport ONU dat publicităţii miercuri şi citat de
guardian.co.uk.
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) atrage atenţia guvernelor, cu câteva zile înaintea Conferinţei privind schimbările climatice de la Doha, că eforturile lor sunt departe de a fi suficiente pentru combaterea încălzirii globale şi atingerea ţintei de a nu se depăşi cu mai mult de 2 grade Celsius temperaturile înregistrate înaintea industrializării.
Potrivit raportului ONU, eşecul în a controla emisiile de gaze cu efect de seră poate avea urmări periculoase, incluzând creşterea nivelului mărilor, inundarea oraşelor de coastă, modificări dramatice ale volumului de precipitaţii ce afectează agricultura şi cantitatea de apă potabilă, răspândirea bolilor şi dispariţia unor specii.
În raport se arată că emisiile cresc accelerat, diferenţa între obiectivele propuse şi nivelurile înregistrate accentuându-se chiar de la an la an. ONU avertizează că, în acest ritm, cantitatea de emisii va ajunge la 58 de gigatone în 2020, cu 14 gigatone mai mult decât ar trebui pentru a limita încălzirea globală la 2 grade Celsius.
Nivelul emisiilor produse prin arderea combustibililor fosili trebuie să scadă cu 14 la sută până în 2020, pentru menţinerea diferenţei de temperatură sub acest prag. Acesta va fi unul dintre obiectivele care vor fi negociate în cadrul Conferinţei ONU de la Doha, Qatar, care va avea loc între 26 noiembrie şi 7 decembrie.
Potrivit lui Achim Steiner, directorul programului de mediu al ONU care a elaborat raportul (Unep), încă poate fi recuperat decalajul prin mai multe acţiuni la nivel naţional vizând folosirea energiei regenerabile, soluţii de eficienţă energetică, protejarea pădurilor şi impunerea unor standarde privind emisiile autovehiculelor.
"Totuşi, se trage un semnal de alarmă, pentru că tranziţia către o economie verde are loc mult prea încet şi şansa de a atinge ţinta de 44 de gigatone (cantitatea de gaze cu efect de seră propusă pentru 2020 - n.r.) se reduce în fiecare an", a declarat Steiner.
Şi Organizaţia Mondială de Meteorologie a confirmat, marţi, că emisiile de gaze cu efect de seră au atins un nivel record anul trecut.
Conferinţa de la Doha are ca obiectiv şi prelungirea Protocolului de la Kyoto - singurul acord internaţional pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, care expiră anul acesta.