Amplasarea scutului antirachetă reprezintă o ameninţare reală atât pentru SUA, cât şi pentru ţările europene care vor găzdui aceste sisteme defensive, deoarece ele construiesc o iluzie periculoasă de innvicibilitate, este de părere preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.
"
Aceste sisteme ABM (n.r. anti-ballistic missile) constituie o ameninţare nu numai la adresa Rusiei, ci la adresa întregii lumi. Avem aici în vedere destabilizarea balanţei strategice de puteri. Această iniţiativă este periculoasă chiar şi pentru Statele Unite, Washingtonul creează o iluzie periculoasă de invulnerabilitate şi consolidează tendinţa unilaterală de a lua decizii maliţioase desoeri, care pot aduce riscuri adiţionale", spune Putin în discursul său anual privind starea naţiunii.
Rusia nu se va implica într-o cursă costisitoare de înarmare, adugă preşedintele rus, dar asigură că puterea defensivă a ţării sale poate garanta pe deplin securitatea propriilor graniţe.
Planurile americane de amplasare a unui scut defensiv în Europa prevăd poziţionarea distrugătoarelor de rachetă Arleigh Burke, care sunt coroborate cu sistemul de arme Aegis şi radarele adiacente.
Bateriile interceptoare vor fi amplasate în Polonia şi România, radarul central va fi găzduit de Turcia, iar centrul operativ de comandă va fi baza americană din Ramstein, Germania.
Rusia consideră că acest sistem reprezintă o ameninţare majoră la adresa securităţii sale şi a avertizat în repetate rânduri că îşi va spori la rândul său propriul arsenal.