Antena 3 CNN Externe Protest de amploare în Londra. Zeci de mii de persoane manifestează împotriva politicilor de austeritate

Protest de amploare în Londra. Zeci de mii de persoane manifestează împotriva politicilor de austeritate

1 minut de citit Publicat la 16:43 20 Oct 2012 Modificat la 16:43 20 Oct 2012
Protest de amploare în Londra. Zeci de mii de persoane manifestează împotriva politicilor de austeritate
Foto: Mediafax/AFP
Zeci de mii de persoane au început să manifesteze sâmbătă în centrul Londrei împotriva politicii de austeritate a Guvernului condus de către David Cameron, politică denunţată totodată de către manifestanţi în Scoţia şi Irlanda de Nord, relatează AFP.
   
Pompieri, infirmiere, profesori, împreună cu numeroşi tineri şomeri sau activişti pacifişti, cărora li s-au alăturat membri ai opoziţiei, au defilat zgomotos, utilizând fluiere, agitând baloane multicolore uriaşe şi panouri cu simbolul care interzice staţionarea inscripţionate cu mesajul "Nu tăierilor".
   
Peste 250 de autocare au fost închiriate pentru aducerea manifestanţilor la Londra.
   
Secretarul general al Confederaţiei Sindicale TUC Brendan Barber şi-a exprimat satisfacţia faţă de această mobilizare care transmite "un mesaj foarte puternic, acela că politica de austeritate este un eşec".
   
Sindicatele, care anunţau că speră să reunească "zeci de mii de manifestanţi", nu au anunţat, totuşi, estimări cu privire la numărul participanţilor. Nici poliţia nu a comunicat asemenea date.
   
Liderul laburiştilor (opoziţie) El Miliband urma să ia cuvântul ulterior, în cursul unei reuniuni la Hyde Park, un parc mare din centrul capitalei britanice, dar şi o serie de lideri sindicali, care urmau să îndemne la organizarea cât mai rapid posibil a unei greve generale.
   
Două manifestaţii erau prevăzute, de asemenea, pe străzile din Belfast, în Irlanda de Nord, şi Glasgow, în Scoţia.

×
x close