După ce au analizat datele de pe cutiile negre, experţii consideră că informaţiile disponibile până în prezent par să indice o eroare de pilotaj.
„Nu există nicio menţiune despre viteză până în ultimele secunde de dinainte de impact, atunci când avionul era la numai 30 de metri de sol”, a spus Deborah Hersman, preşedintele Agenţiei americane pentru siguranţa transporturilor (NTSB).
Primelele concluzii ale anchetei au arătat că avionul avea o viteză prea mică şi zbura prea jos, iar piloţii au luat prea târziu decizia să rateze aterizarea şi să ia altitudine.
Înregistrarea audio confirmă că doi dintre piloţi au cerut succesiv să se rateze aterizarea cu numai trei secunde înainte de impact.
NTSB mai precizează că, după analiza datelor de pe cutiile negre, s-a constatat că avionul nu avea nici o problemă tehnică, inclusiv sistemul autothrottle, care menţine viteza constantă, funcţionând normal.
Piloţii susţin că au activat autothrottle şi astfel au crezut că viteza normală pentru aterizare, de 252 de km/oră, era controlată de acest sistem.
Investigatorii încearcă acum să determine dacă sistemul chiar a fost activat, ei suspectând că piloţii nu au executat comenzile corect.
Pilotul care executa aterizarea era încă în curs de instruire pe Boeing 777, în timp ce copilotul său instructor se afla la primul său zbor de formare pe acest tip de avion.
Accidentul s-a soldat cu moartea a două adolescente chineze şi cu rănirea a 182 de persoane. Avionul, care zbura pe ruta Shanghai - Seul - San Francisco, avea la bord 291 de pasageri şi 16 membri ai echipajului.