Antena 3 CNN Externe Prima țară din UE care ar putea raționaliza carburanții: "Suntem pregătiți pentru acest scenariu"

Prima țară din UE care ar putea raționaliza carburanții: "Suntem pregătiți pentru acest scenariu"

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 16:48 23 Apr 2026 Modificat la 16:48 23 Apr 2026
benzinarie romania
Guvernul de la Stockholm a luat deja măsuri pentru a atenua impactul economic. Sursa foto: Agerpres Foto

Suedia ar putea deveni prima țară din UE care ia măsuri pentru raționalizarea carburanților în lunile următoare, dacă războiul din Orientul Mijlociu va continua să aibă un impact semnificativ asupra economiei țării. Această opțiune a fost luată în calcul de Guvernul de la Stockholm, informează AFP, citată de Agerpres.

"Pentru moment, nu luăm în considerare introducerea raționalizării. Dar suntem pregătiți pentru această posibilitate și, dacă va deveni necesară, o vom anunța cu mult timp înainte", a declarat prim-ministrul Ulf Kristersson într-o conferință de presă. Acesta a adăugat că impactul războiului din Iran asupra economiei suedeze s-a agravat, trecând de la "un impact limitat la unul semnificativ".

Conflictul dintre Iran și Statele Unite în Strâmtoarea Ormuz, un punct prin care trece aproximativ o cincime din petrolul și gazele lumii, a dus la creșterea prețurilor petrolului și a afectat economiile din întreaga lume.

Pentru Suedia, aceasta înseamnă un risc de creștere a inflației și încetinire a creșterii economice, a declarat prim-ministrul Ulf Kristersson.

"Aceasta este cea mai gravă criză energetică dintr-o perioadă foarte lungă de timp", a declarat, la rândul său, ministrul Finanțelor, Elisabeth Svantesson.

Guvernul de la Stockholm a luat deja măsuri pentru a atenua impactul economic al conflictului asupra gospodăriilor, inclusiv reduceri semnificative ale taxelor la benzină și motorină.

Ministrul Finanțelor nu a prezentat joi noi măsuri dar a spus că, dacă războiul se prelungește, "ar putea fi luată în considerare raționalizarea combustibilului, dar am începe prin a emite o recomandare de conservare a combustibilului" și de prioritizare a transportului public. De asemenea, Suedia ar putea fi nevoită să își crească producția de energie, a adăugat Elisabeth Svantesson, citând energia fotovoltaică, eoliană, hidroelectrică și nucleară.

Guvernul de la Stockholm va da publicității un nou set de previziuni economice actualizate în data de 1 mai. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close