Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a avertizat, într-un interviu acordat BBC, că Rusia ar putea ocupa nu numai Kievul, ci şi "Varşovia, Riga, Tallinn, Bucureşti sau alte oraşe", în cazul în care comunitatea internaţională nu se solidarizează cu Ucraina.
El a făcut aceste declaraţii în cadrul emisiunii HARDtalk's a jurnalistului Stephen Sackur.
Referindu-se la declaraţia preşedintelui rus, Vladimir Putin, care într-o discuţie cu şeful în exerciţiu al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a afirmat: "Pot să iau Kievul în două săptămâni, dacă vreau", jurnalistul Stephen Sackur a subliniat că mesajul transmis de acesta este că Rusia are cărţile în mâini, ceea ce nu este cazul Ucrainei.
"Rusia are 1.200.000 de militari, are una dintre cele mai moderne armate şi arme din lume. Iar în această logică, la fel cum Rusia poate lua Kievul, Rusia poate lua Vilnius, Riga, Tallinn, Bucureşti sau orice alt oraş dacă nu vom fi uniţi, dacă lumea întreagă nu va demonstra solidaritate cu Ucraina, dacă vom permite ca situaţia actuală să fie tratată în acest fel", a declarat Poroşenko, în cadrul emisiunii HARDtalk's a jurnalistului Stephen Sackur.
El a afirmat, de asemenea, că face tot posibilul pentru restabilirea păcii în Ucraina, adăugând că o continuare a conflictului ar duce la o "catastrofă umanitară".
Totodată, întrebat dacă este adevărat că "unele ţări membre NATO au promis Ucrainei armament de mare precizie", Poroşenko a confirmat dar a refuzat să le numească. "Este o informaţie confidenţială", a afirmat el.
"Aş spune că este prima dată când Ucrainei i s-au oferit arme moderne pentru a-şi proteja teritoriul şi ar trebui să înţelegeţi că nu este vorba despre câştigarea acestui război, ci mai degrabă despre dezvoltarea unui sistem de securitate european", a explicat el.
Ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice au promis vineri, în urma summitului de la Newport, să menţină "o prezenţă continuă" în Europa de Est, o regiune în care atitudinea Rusiei provoacă îngrijorare, şi anume prin crearea unei forţe de reacţie rapidă capabile să se mobilizeze în câteva zile.