Într-un inexplicabil act de barbarie, pe 10 iunie 1944, naziştii au ucis 642 de persoane, printre care 247 de copii, împuşcându-i sau arzându-i de vii.
Spre deosebire de alte localităţi în care naziştii au comis atrocităţi împotriva civililor, precum Lidice, în Cehia, care au fost reconstruite, Oradour-sur-Glane a rămas neschimbat până în prezent, o iniţiativă care i-a aparţinut fostului preşedinte francez Charles de Gaulle.
Ruinele păstrate până în prezent fac din Oradour-sur-Glane un loc unic în Europa, care atrage anual peste 300.000 de vizitatori.
În schimb, o altă loalitate a fost construită în apropierea celei în care a avut loc masacrul.
Joachim Gauck a fost însoţit în vizita sa de omologul său francez, Francois Hollande, şi de doi dintre cei trei supravieţuitori ai evenimentelor tragice de acum 69 de ani.
Printre ei s-a aflat şi Robert Hebras, acum în vârstă de 88 de ani, care şi-a amintit că a scăpat cu viaţă ascunzându-se sub cadavrele altor oameni. Mama sa şi cele două surori nu au avut la fel de mult noroc. Recunoaşte că, pentru o lungă perioadă de timp, „ura şi dorinţa de răzbunare m-au consumat”.
Timpul nu a vindecat încă toate rănile. „Au trecut aproape 70 de ani, dar parcă totul s-a întâmplat ieri. Există încă un sentiment că nu s-a făcut niciodată dreptate, iar acest lucru este ca o rană deschisă”, a explicat Raymond Frugier, primarul din Oradour-sur-Glane, pentru Guardian.
Joachim Gauck, Francois Hollande şi Robert Hebras s-au reculesc câteva minute şi la ruinele bisericii din localitate, acolo unde mai multe femei şi copii au fost închişi înainte de a fi arşi de vii.
Gauck a încercat să transmită mesajul unei alte Germanii decât cea care a fost responsabilă de masacrul din 1944, iar Hollande a răspuns că vizita omologului său reprezintă un simbol al reconcilierii dintre cele două ţări.
Preşedintele german nu se află la prima vizită într-un loc în care naziştii au comis atrocităţi. În trecut, el a vizitat satul Lidice, dar şi Sant'Anna di Stazzema, aflat în Toscana, Italia.