Cercetătorii
John O'Keefe, May-Britt Moser şi Edvard Moser au câştigat Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină 2014, pentru descoperirile lor în domeniul sistemului celular de locaţie al creierului uman, a anunţat Göran K. Hansson, secretarul Comitetului Nobel din cadrul Institutului Karolinska din Suedia.
Cercetătorii John O'Keefe (Statele Unite), May-Britt Moser (Norvegia) şi Edvard Moser (Norvegia) au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru
"cercetări asupra celulelor care constituie un sistem de poziţionare în creier", potrivit comunicatului publicat pe site-ul
nobelprize.org.
Anul trecut, premiul Nobel pentru medicină a revenit cercetătorilor James E. Rothman (Statele Unite), Randy W. Schekman (Statele Unite) şi Thomas C. Südhof (Germania), pentru descoperirile lor în domeniul sistemului care reglează traficul intracelular
Premiul pentru medicină marchează debutul sezonul Nobel, care va continua, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică. Miercuri va fi decernat premiul Nobel pentru chimie. Potrivit tradiţiei, şi spre deosebire de celelalte premii, data la care va fi anunţat Nobelul pentru literatură va fi comunicată doar cu câteva zile înainte. De obicei, acest premiu este anunţat într-o joi. Premiul ar putea fi atribuit în acest an pe 9 octombrie.
Câştigătorul premiului Nobel pentru pace - singurul atribuit de Norvegia, conform dorinţei exprimate de fondatorul prestigioaselor distincţii, Alfred Nobel - va fi anunţat vineri.
Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 13 octombrie.
Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 880.000 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie. Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.
Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.