Premierul francez Jean-Marc Ayrault a apreciat joi că ar putea "să existe" un "rasism împotriva albilor" în Franţa şi s-a pronunţat "împotriva tuturor comunitarismelor", informează
AFP.
Întrebat joi seara despre "rasimul împotriva albilor" denunţat de către Jean-François Copé, un lider al unui grup parlamentar de dreapta, şeful Guvernului a răspuns că "acest lucru poate să existe".
"Dar foarte importantă" este o impunere a "diminuării rasismului, a discriminărilor (...), să se facă totul pentru a se reuşi să se trăiească împreună", a continuat el.
Jean-François Copé, candidat la şefia principalului partid de opoziţie (Uniunea pentru Mişcare Populară, UMP, de dreapta), a declanşat o polemică evocând un "rasim împotriva albilor", stânga acuzându-l că alimentează extrema dreaptă.
"Un rasism împotriva albilor se dezvoltă în cartierele oraşelor noastre, în care indivizi - dintre care unii au cetăţenie franceză - urăsc francezi pe care-i califică drept
galezi sub pretextul că nu au aceeaşi religie, aceeaşi culoare a pielii sau aceleaşi origini ca ei", scrie Copé într-o carte care urmează să apară la 3 octombrie.
"Ştiu că încalc un tabu folosind termenul
rasism împotriva albilor, dar o fac înadins, pentru că este adevărul pe care îl trăiesc unii dintre concetăţenii noştri, cărora tăcerea nu face altceva decât să le agraveze traumatismele", subliniază el în această lucrare intitulată "Manifeste pour une droite décomplexée" (Manifest pentru o dreaptă fără complexe).