Povestea unui elev musulman, care a fost reţinut de poliţiştii americani, face înconjurul lumii. Ahmed Mohamed a ajuns pe mâinile poliţiştilor după ce a venit la şcoală cu un ceas pe care l-a realizat singur. Profesorii au fost convinşi că este vorba despre o bombă şi pot fi victimele unui atac terorist.
Când i-a văzut creaţia, profesorul de ştiinţe a fost încântat, dar l-a sfătuit pe Ahmed să nu-l arate şi celoralţi dascăli. Adolescentul l-a ascultat, însă, în timpul orei de engleză, alarma ceasului a început să sune, iar profesoara s-a speriat când a văzut ceasul.
Ahmed Mohamed a ajuns în biroul directorului şcolii, de unde poliţiştii l-au scos în cătuşe, sub suspiciunea că a făcut o bombă falsă. Elevul a povestit că în timpul interogatoriului, anchetatorii au insistat asupra faptului că este musulman şi chiar i-ar fi interzis să-şi sune părinţii înainte de încheierea audierii.
Băiatul a fost eliberat după câteva ore de audieri, timp în care nu a avut dreptul să ia legatura cu părinţii săi.
Povestea lui a atras însă atenţia preşedintelui american Barack Obama, care l-a invitat la Casa Alba. Multe alte vedete americane i-au transmis mesaje de încurajare, inclusiv Mark Zuckerberg, care a anunţat ca este binevenit oricând în echipa Facebook
Ahmed a fost invitat luna viitoare la Casa Albă, unde are loc un eveniment despre astonomie.
Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, l-a lăudat şi el pe liceeanul musulman şi la invitat la sediul companiei.
Ceasul care l-a făcut cunoscut în întreaga lume nu este prima invenţie a adolescentului. Ahmed a mai realizat o boxă audio care se conectează prin bluetooth.