Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, miercuri, la Bruxelles, cu
preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. Ponta va avea întâlniri şi cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, cât şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Toate discuţiile purtate de premierul Ponta la Bruxelles se vor desfăşura pe baza aceluiaşi subiect: situaţia politică din România.
Comisia Europeană a îndemnat de curând României să respecte principiile statului de drept şi independenţa justiţiei. Liderul Grupului Popularilor Europeni din Parlamentul European, Joseph Daul, a declarat că nu se va întâlni cu premierul Victor Ponta.
Iată cele mai importante declaraţii:
Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European
- Sunt mulţumit că premierul şi Guvernul au acceptat decizia Curţii Constituţionale iar premierul mi-a explicat ce va face în următoarele zile
- Premierul este gata să accepte decizia CCR şi să înlăture toate dubiile apărute în presa europeană
- Eu şi premierul am avut un schimb de opinii foarte deschis. Am fost asigurat de către premierul român că toate standardele UE vor fi respectate
- În calitate de preşedinte al Parlamentului European trebuie să am griă ca toate standardele UE să fie respectate.
- După întâlnirea cu premierul român sunt optimist şi nu cred că Comisia Europeană va găsi nereguli
- Am fost surprins de faptul că acest Consiliu European a fost atât de tăcut în cazul demiterii preşedintelui Traian Băsescu.
- Victor Ponta este prietenul meu. Face parte din aceeaşi familie politică europeană.
- Nu am fost lipsit de reacţie atunci când Traian Băsescu l-a numit pe domnul Boc în loc să îl numească pe Johannes.
- Dau asigurări că standardele democratice în România au fost respectate din 2007 până în prezent, dar din cauza măsurilor atât de bruşte am cerut lămuriri acum.
Citeşte şi:Ce i-a răspuns Ponta unui jurnalist maghiar curios dacă va demisiona în urma acuzaţiilor de plagiatPonta: Am fost dezamăgit să văd că doamna Merkel nu a vorbit şi cu Guvernul, ci doar cu preşedintele suspendat