Poliţia judiciară din Franţa a demarat joi o anchetă pentru a determina originea unui "zvon privind un atentat" care ar urma să fie comis vineri la metroul din Paris, au anunţat vineri surse din poliţie, citate de
AFP.
Potrivit surselor, un bărbat şi-a pierdut portofelul joi, într-un metrou. Un alt călător ar fi venit atunci să i-l restituie, spunându-i să nu ia metroul vineri pentru că va fi comis un atentat. Bărbatul a "alertat comunitatea evreiască", iar mesajul a fost transmis serviciilor de poliţie pariziene.
Joi seara, "zvonul a luat dimensiuni", potrivit surselor din poliţie. Surse oficiale au dezminţit însă informaţia.
Zvonurile au reînceput să circule vineri dimineaţă, inclusiv în rândul serviciilor de poliţie, care le-au luat în considerare, "nelăsând nimic la întâmplare în aceste circumstanţe".
Ministrul de Interne, Claude Gueant, a explicat joi că nu există "elemente precise" privind un risc de atentate în Franţa, după eliminarea lui Osama ben Laden, dar că ameninţarea teroristă vizează mai multe ţări, precum Statele Unite, state europene şi Franţa.
Franţa este "ţinta numărul 2 a al-Qaida"Franţa este "ţinta numărul 2 a al-Qaida", după Statele Unite, dar nu a primit în mod special ameninţări după moartea lui Osama ben Laden, a declarat vineri Bernard Squarcini, şeful direcţiei centrale de informaţii interne (DCRI) franceze, într-un interviu pentru cotidianul Le Monde, transmite
AFP.
"Americanii sunt ţinta numărul 1 şi Franţa ţinta numărul 2 a al-Qaida. Şi odată cu moartea lui ben Laden, există un risc de escaladare", apreciază Squarcini.
Şeful serviciului de informaţii interne a precizat că nu există ameninţări "în mod special" împotriva Franţei după moartea liderului al-Qaida. Oficialul a adăugat însă că trebuie luate măsuri de precauţie, evocând "consolidarea măsurilor în străinătate: ambasadele, obiectivele franceze, escalele Air France în Africa etc.".
El a adăugat că aproximativ 20 de francezi au fost număraţi în tabere jihadiste din Pakistan şi că "sunt din ce în ce mai mulţi". "Ei fac parte din riscurile de care se tem Franţa şi Europa (...). Încercăm să evităm ca ei să revină pe teritoriul naţional".
Bernard Squarcini a mai apreciat că efectivele reţelei Al-Qaida în Maghrebul Islamic (AQMI) sunt de 400 de membri. "Au ajuns în doi ani de la 150 la 400 de oameni, cu un cerc logistic de 150 până la 200 de oameni", a precizat el.
"De când a jurat credinţă al-Qaida (în 2006), AQMI şi-a înzecit activităţile", a adăugat el, subliniind că "Franţa este prima dintre ţările ameninţate".
AQMI ţine ostatici, de la jumătatea lui septembrie 2010, patru francezi răpiţi în nordul Nigerului, precum şi o italiancă răpită la 2 februarie în sudul Algeriei.