Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat demisia. Retragerea oficială va avea loc pe 28 februarie, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, citat de agenţia
ANSA. Următorul Papă va fi ales până la sfârşitul lunii martie.
"Papa a anunţat că va renunţa la ministerul său la ora 20.00 (21.00 ora României), la 28 februarie. Atunci va începe perioada "sede vacante" (locul vacant)", a precizat purtătorul de cuvânt Federico Lombardi, într-un anunţ fără precedent în istoria Bisericii Catolice.
Cele mai recente imagini cu Papa Benedict al XVI-lea
Papa Benedict al XVI-lea (85 de ani) susţine că nu mai are "forţele" necesare pentru a conduce Biserica din cauza vârstei sale, informează
AFP."După ce mi-am analizat conştiinţa în faţa Domnului, în diverse rânduri, am ajuns la certitudinea că forţele mele, din cauza vârstei mele avansate, nu mai sunt apte pentru exercitarea într-un mod adecvat a ministerului petrinian", a declarat Papa în latină, în timpul consistoriului de la Vatican.
Papa a subliniat că "în lumea de astăzi, supusă unor schimbări rapide şi agitată de probleme de mare importanţă pentru viaţa credinţei, pentru a conduce barca Sfântului Petru şi a propovădui Evanghelia, forţa corpului şi a spiritului sunt la fel de necesare".
Această forţă "a slăbit în ultimele luni în mine într-o asemenea măsură că trebuie să îmi recunosc incapacitatea de a administra bine ministerul care mi-a fost încredinţat", a adăugat Papa.
Planurile Suveranului Pontif. Ce va face Papa după retragereAscultaţi declaraţiile Papei Benedict al XVI-lea:
Vaticanul va anunţa "un nou Papă pentru Paşti" Conform purtătorului de cuvânt al Vaticanului, un nou Papă urmează să fie desemnat "pentru Paşti", la 31 martie, după demisia lui Benedict al XVI-lea, care va intra în vigoare la 28 februarie.
"Ar trebui să avem un nou Papă pentru Paşti", a declarat în cadrul unei întâlniri cu presa părintele Federico Lombardi, adăugând că un conclav ar urma să fie organizat în următoarele 15-20 de zile după demisie.
Într-o carte din 2010, Papa a vorbit despre posibilitatea demisiei în cazul în care nu se va mai simţi în stare să continue. Fostul cardinal Joseph Ratzinger a devenit Papă în 2005, la vârsta de 78 de ani.
Retragerea Papei a venit ca un "trăsnet pe cerul senin". Monti spune că este "zguduit" de anunţ