Antena 3 CNN Externe UPDATE. Peste 70.000 de opozanţi ai regimului de la Kiev au ieşit în centrul oraşului

UPDATE. Peste 70.000 de opozanţi ai regimului de la Kiev au ieşit în centrul oraşului

3 minute de citit Publicat la 13:50 09 Feb 2014 Modificat la 13:50 09 Feb 2014
UPDATE. Peste 70.000 de opozanţi ai regimului de la Kiev au ieşit în centrul oraşului
Foto: Agerpres/Xinhua
UPDATE 13:50 - Aproximativ 72.000 de manifestanţi ai opoziţiei s-au reunit duminică la prânz în piaţa Independenţei din Kiev, au anunţat jurnaliştii AFP. 
Doi opozanţi, între care jurnalista Tetiana Ciornovol, victime ale agresiunilor, au luat cuvântul la începutul acestei manifestaţii care are loc într-un moment în care Ucraina traversează cea mai lungă criză din istoria sa şi în timp ce centrul Kievului este ocupat de 80 de zile şi înconjurat de baricade.

---------------------

Opoziţia se va reuni din nou, duminică, la Kiev, după 80 de zile de criză politică, cea mai lungă din Ucraina, dar mingea este în tabăra puterii, relatează AFP, conform Mediafax.
Partidele de opoziţie au făcut apel la o reuniune în piaţa Independenţei, ocupată de contestatari şi înconjurată de baricade de peste două luni.
Cu două ore înainte de începerea manifestaţiei, câteva sute de persoane veniseră deja şi se îndreptau cu precauţie către piaţa acoperită cu un strat fin de gheaţă. 
"Sperăm că puterea va face concesii şi că acordurile cu opoziţia vor aduce rezultate. Deoarece puterea seamănă cu piraţii somalezi care iau ostatici şi abia apoi negociază", a declarat pentru AFP Oleksandr Zaveruha, în vârstă de 29 de ani, venit din oraşul Gusiatin, din vestul Ucrainei. 
Pentru acest funcţionar, întâlnirea de vineri dintre preşedintele Vladimir Putin şi Viktor Ianukovici "nu poate aduce nimic bun".
"L-am auzit pe consilierul lui Putin spunând că pe Maidan sunt doar bandiţi şi extremişti", remarcă el.
O manifestantă din Kiev, Anna Rebenok, este pe aceeaşi lungime de undă. "Oamenii trebuie să rămână în stradă, altfel vom avea represalii. Iar opoziţia trebuie să fie mai hotărâtă, să nu se limiteze doar la discursuri de pe podium. Este nevoie de alegeri prezidenţiale anticipate şi de o nouă Constituţie", explică tânăra. "Altfel totul va rămâne ca înainte". 
Preşedintele Viktor Ianukovici, ai cărui contestatari din piaţa Independenţei îi cer plecarea de la putere, are, teoretic, mai multe opţiuni, dar în acelaşi timp este prins în lanţ între mai multe forţe puternice. 
Presiunea cea mai clară este cea a Rusiei, către care s-a întors la sfârşitul lui noiembrie, renunţând brusc la semnarea unui acord de asociere cu UE, pe care l-a promovat timp de trei ani.
În urma acestei schimbări de poziţie, Moscova i-a oferit un ajutor financiar de 15 miliarde de dolari credit şi o scădere cu o treime a preţului la gazele naturale livrate.
Dar acceptând acest lucru, Ianukovici a pus în mâinile Kremlinului dacă nu o telecomandă, cel puţin un fir solid de care Putin poate trage în orice moment, făcând ca plăţile următoare către Kiev să depindă de situaţia politică din Ucraina. 
De aceea, atât opoziţia, cât şi partenerii occidentali ai Ucrainei aşteptau cu nerăbdare să cunoască rezultatele întâlnirii dintre cei doi oameni politici. Aceasta a avut loc vineri seara la Soci, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice de iarnă, dar nimic nu a transpărut din ceea ce au discutat sau decis cei doi. 
Atât Rusia, cât şi UE şi Statele Unite aşteaptă ca Ianukovici să numească un nou premier pentru a-l înlocui pe Mikola Azarov, ce a demisionat la 28 ianaurie. 
Pare puţin probabil ca acesta să poată găsi un candidat care să fie acceptabil atât pentru Kremlin - care vrea ca angajamentele Kievului în faţa sa să fie respectate - cât şi pentru Occident, care pledează pentru un Guvern de tehnocraţi, de unitate naţională, în care opoziţia proeuropeană să aibă o influenţă reală. 
Dacă occidentalii - dintre care unii se declară favorabili unor sancţiuni ţintite împotriva lui Ianukovici sau a apropiaţilor săi - invocă un ajutor "substanţial" pe care l-ar putea oferi Kievului, americanii citează în acelaşi timp colaborarea cu Fondul Monetar Internaţional, ale cărui cerinţe stricte sunt dificil de acceptat pentru Ucraina. 
La rândul său, opoziţia, care s-a radicalizat pe măsură ce criza s-a prelungit, cere acum în primul rând o reformă constituţională pentru a reveni instantaneu la Legea fundamentală din 2004, altfel spus pentru reducerea atribuţiilor prezidenţiale în favoarea Parlamentului şi Guvernului. 
De partea puterii, orice operaţiune a forţelor de securitate împotriva opoziţiei pare improbabilă în zilele care urmează. Ianukovici se declară deschis compromisului şi dialogului, inclusiv unei reforme constituţionale, dar propune elaborarea unui nou text, ceea ce ar dura mai multe luni. 
Opoziţia vede în aceasta mai ales o manevră pentru a câştiga timp. 
În acelaşi timp, o soluţie de tip georgian, cu un marş pacifist al opozanţilor pentru a ocupa Parlamentul este dificil de imaginat, cartierul guvernamental fiind protejat de propriile baricade, de trupele Ministerului de Interne şi de redutabilele unităţi antirevoltă ale Berkut. 

×
x close