Reprezentanţii Organizaţiei de Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), prezenţi în Ucraina, întâmpină dificultăţi majore în încercarea lor de a ajunge cât mai repede la locul prăbuşirii aeronavei malaieziene, din regiunea Doneţk.
Un oficial din secretariatul general al OSCE a spus vineri că, cel mai probabil, colegii săi vor ajunge la locul tragediei în această noapte sau cel mai târziu, mâine dimineaţă.
Cei 30 de membri OSCE erau prezenţi în Ucraina pentru monitorizarea situaţiei de război, dar ei se vor deplasa în estul ţării pentru a culege cât mai multe informaţii referitoare la prăbuşirea avionului Malaysian Airlines.
Reprezentanţii OSCE, care nu au o experienţă specială în anchete de acest gen, se deplasează cu greu în teritoriu deoarece au nevoie de asigurarea unui culoar sigur spre locul dezastrului aviatic şi o coordonare riguroasă cu ambele părţi implicate în conflictul din estul ucrainean.