"El a înaintat o scrisoare Ministerului de Externe irakian", a declarat diplomatul, sub protecţia anonimatului.
Oficialii irakieni "se vor reuni mâine (joi). Ei vor analiza modalităţile de a-l trimite pe acest ambasador într-o ţară neutră", a adăugat acesta.
Părăsirea postului de către Nanuaf Fares, dacă va fi confirmată, ar semnifica o nouă lovitură primită de regimul sirian, după câteva zile de la dezertarea lui Manaf Tlass, un general apropiat preşedintelui Assad.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, Jay Carney, a declarat că "nu are încă o confirmare despre acest eveniment".
"Au fost numeroase dezertări şi părăsiri de posturi în mijlocul instituţiilor şi armatei siriene, şi al Guvernului. Cred că acest lucru arată de câtă susţinere se bucură Assad, atât în Siria cât şi în străinătate. Noi ne bucurăm", a declarat Carney.
"Consiliul discută în acest moment care vor fi următoarele etape. Vom afla mai multe în câteva zile", a declarat miercuri emisarul internaţional, Kofi Annan.
Represiunea revoltei populare şi luptele dintre forţele guvernamentale şi rebeli au provocat moartea a peste 17.000 de persoane, în cele 16 luni de criză în Siria, potrivit unui ONG sirian.