O voluntară de origine franceză a Médecins sans Frontieres (MSF) aflată în misiune la Monrovia, în Liberia, a fost contaminată de virusul Ebola, a anunţat miercuri ONG-ul într-un comunicat, relatează AFP.
MSF a precizat că femeia contaminată a fost plasată în carantină, marţi, "încă de la apariţia primelor simptome". Testele de laborator realizate în aceeaşi zi au confirmat infectarea cu virusul Ebola.
Voluntara, al cărei ONG nu precizează funcţia ei, urmează să fie transferată către un centru de tratament specializat din Franţa respectând protocoalele de evacuare medicală stabilite de MSF, adaugă organizaţia.
"MSF aplică protocoale de protecţie extrem de stricte. Totuşi, acest risc face parte din acest tip de intervenţii şi echipele noastre nu sunt complet ferite", explică în comunicat Brice de la Vigne, director de operaţiuni la MSF.
De la începutul anului, epidemia a provocat moartea a 2.461 de persoane din 4.985 de cazuri înregistrate în principal în Liberia, Sierra Leone şi Guineea, potrivit ultimului bilanţ al OMS.