Antena 3 CNN Externe O româncă, simbolul referendumului pentru legalizarea căsătoriilor gay în Irlanda

O româncă, simbolul referendumului pentru legalizarea căsătoriilor gay în Irlanda

<1 minut de citit Publicat la 09:14 26 Mai 2015 Modificat la 09:14 26 Mai 2015
casatorie.jpg
Foto: YouTube
O româncă de 26 de ani a devenit simbolul referendumului pentru legalizarea căsătoriilor gay în Irlanda. 

La scurt timp după ce au fost anunţate rezultatele, Katie Stoica a primit inelul de logodnă din partea iubitei sale. Vizibil emoţionată, tânăra româncă şi-a pierdut pentru câteva clipe glasul şi a dat din cap, semn că a acceptat cererea în căsătorie a partenerei sale.

Billie, o irlandeză care este cu 14 ani mai mare decât logodnica ei româncă, a plănuit acest moment împreună cu prietenii lor. Când a primit inelul, ei au acoperit-o pe Kate cu petale roşii şi albe de trandafiri.

Irlanda este prima ţară din lume care a legalizat căsătoriile gay în urma unui referendum.

×
x close