Update 16.02 - Alexis Tsipras a depus jurământul de învestitură în funcţia de premier, luni după-amiază, în faţa preşedintelui grec.
Liderul partidului de stânga Syriza a reuşit să obţină 149 de mandate parlamentare din 300. El mai avea nevoie de două mandate, ca să aibă majoritate absolută.
__________________________
Ştirea iniţială
Preşedintele partidului radical de stânga Syriza, Alexis Tsipras, va fi desemnat în mod oficial premier în această după-amiază, la ora 16.00, ora României, a anunţat preşedinţia Republicii elene.
Liderii Syriza au ajuns la un acord cu Grecii Independenţi pentru formarea unei coaliţii de guvernare. În urma rezultatului alegerilor din Grecia, liderii europeni şi-au exprimat speranţa ca viitorul guvern elen să respecte angajamentele cu creditorii internaţionali.
Naţionaliştii de la Grecii Independenţi au fost de acord să formeze o alianţă de guvernare cu Syriza, partidul care a obţinut o victorie categorică la alegerile parlamentare. Decizia a fost anunţată în urma negocierilor ţinute de cele două partide după scrutinul de duminică.
Alexis Tsipras vrea să obţină o restructurare a datoriei Greciei, care reprezintă în acest moment 177 la sută din PIB. Creditorii internaţionali sunt însă dispuşi doar să relaxeze măsurile de austeritate, dar cu o continuare a reformelor.
Rezultatele alegerilor din Grecia vor spori instabilitatea economică în Europa, sunt de părere mai mulţi lideri europeni. În urma scrutinului legislativ din Grecia, euro a ajuns la un nou minim al ultimilor 11 ani faţă de dolar.
Victoria partidului stângii radicale, Syriza, a fost sărbătorită de mii de oameni pe străzile Atenei. În primul discurs susţinut după câştigarea alegerilor, liderul grupării politice şi-a reafirmat angajamentul de a scăpa Grecia de măsurile dure de austeritate.
Premierul Antonis Samaras, liderul partidului Noua Democraţie, care a ocupat locul al doilea în scrutinul legislativ, a felicitat Syriza pentru victoria categorică.
Conform rezultatelor aproape definitive ale alegerilor legislative de duminică, Grecii Independenţi au obţinut 4,75 la sută din voturi şi vor avea 13 mandate, fiind a şasea forţă din Parlament.
Acest partid a fost format, după izbucnirea crizei în 2010, de Panos Kammenos, un disident al formaţiunii de dreapta Noua Democraţie, care a pierdut alegerile de duminică. La alegerile legislative din 2012, acest partid a intrat pentru prima dată în Parlament, obţinând 7,5 la sută din voturi şi 20 de mandate.