Autorităţile medicale franceze au identificat primul caz al noului coronavirus, care a creat panică în Orientul Mijlociu şi Asia.
Conform agenţiei
Reuters, virusul a fost depistat la o persoană care s-a întors recent dintr-o călătorie din Emiratele Arabe Unite.
Ministerul Sănătăţii de la Paris a comunicat că acesta este primul şi singurul caz confirmat până în prezent pe teritoriul francez. Forul medical a precizat că pacientul a fost internat într-o rezervă specială şi pus sub carantină.
"Deocamdată nu sunt motive de panică, situaţia este monitorizată cu atenţie", a declarat un reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Pe plan global, virusul, care se manifestă iniţial ca o răceală banală şi face parte din
aceeaşi grupă infecţională cu SARS, a făcut din septembrie şi peste 30 de victime, dintre care 18 au murit.
SARS (Sindromul Respirator Acut Sever) a speriat întrega lume la sfârşitul anului 2003, atunci când virusul a ucis 800 de persoane.