Când monarhul britanic a murit, în 1199, inima lui a fost îmbălsămată şi îngropată separat de restul trupului. Starea bună de conservare a organului nu le-a dat specialiştilor posibilitatea de a oferi informaţii precise cu privire la cauza decesului, însă echipa de cercetători negat ipoteza potrivit căreia Richard I ar fi fost ucis de o săgeată otrăvită.
Rămăşiţele inimii, acum doar o pudră de culoare maronie, care au fost închise într-o cutiuţă, au fost descoperite în secolul al XIX-lea, în timpul unor săpături, însă până acum nu au fost studiate în detaliu.
Pentru a obţine cât mai multe date, specialiştii au întreprins mai multe teste biologice.
"Am recurs la acelaşi tip de analiză pe care am fi făcut-o la orice alt cadavru exhumat din motive judiciare", a spus doctorul Philippe Chalier, specialist de medicină legală la spitalul universitar Raymond Poincare din Franţa.
Astfel s-au realizat examinări microscopice şi analize toxicologice şi una cu polen, care au stabilit că ipoteza otrăvirii nu este reală.
"Analiza toxicologică făcută de noi a demonstrat că nu există urme de arsenic sau alte metale, aşa că nu avem nicio dovadă a contaminării cu vreo substanţă care să îi provoace moartea lui Richard Inimă de Leu", a spus Chalier. În urma testului de polen, însă, echipa de cercetători a descoperit urme de polen de campanulă şi plop, ceea ce înseamnă că regele a murit la finalul lunii aprilie, în luna mai sau la început de iunie, perioada cu eflorescenţă maximă la aceste plante.
Inima, care iniţial a fost învelită în stofă de lână, prezenta urme de mir, margaretă, mentă şi, posibil, lămâie verde. Specialiştii spun că acestea ar fi fost folosite pentru mirosul lor, pentru a da regelui "un parfum al sanctităţii", care ar fi fost "similar lui Hristos".
Regele a primit supranumele "Richard Inimă de Leu" datorită reputaţiei sale de lider militar imbatabil, calitate afirmată mai ales în timpul celei de-a treia Cruciade, când a luptat împotriva musulmanilor conduşi de Saladin.