Nicolas Maduro, de la fost şofer de autobuz la preşedinţia Venezuelei

Nicolas Maduro, care a câştigat alegerile prezidenţiale din Venezuela, este un fost şofer de autobuz ajuns în politică prin intermediul sindicatelor şi favoritul mentorului său Hugo Chavez, care l-a desemnat succesorul său înainte de a muri, informează AFP.
   
Maduro, în vârstă de 50 de ani, înalt şi purtând mustaţă, este cel care a anunţat, cu vocea gâtuită, decesul fostului preşedinte, pe 5 martie.
   
Protejatul lui Chavez a câştigat alegerile. Nicolas Maduro este noul preşedinte al Venezuelei

Devenit între timp gardian al Revoluţiei şi garant al unităţii chavismului, el afirmă că "dacă ne uneşte ceva, acest lucru este dragostea faţă de Chavez (...). Noi, cu toţii, îndeplinim ordinele preşedintelui Chavez, începând cu mine".
   
"Este unul dintre liderii tineri, cu cele mai bune capacităţi" pentru a conduce ţara "cu mână de fier, cu viziunea, cu inima sa de om din popor, cu talentul său cu oamenii (...), cu recunoaşterea internaţională pe care a dobândit-o", declara Chavez pe 11 decembrie, desemnându-l drept urmaşul său politic, înainte de a pleca spre Cuba, unde a fost supus celei de-a patra operaţii pentru un cancer, din cauza căruia a murit.
   
Ministru de Externe din 2006, Nicolas Maduro a fost numit vicepreşedinte de Chavez după victoria acestuia din urmă la alegerile prezidenţiale din 7 octombrie. El a devenit preşedintele interimar, după moartea titularului funcţiei.
   
"Uitaţi unde merge Nicolas, şoferul de autobuz Nicolas. El a fost şofer de autobuz, şi cum au mai râs de el!", a exclamat Chavez, atunci când l-a numit vicepreşedinte.
   
Maduro, care este căsătorit cu Cilia Flores, procuror general al Republicii, a fost pentru scurt timp preşedinte al Adunării Naţionale (2005-2006), după ce a obţinut primul său mandat de deputat în 1999, sub emblema Mişcării a V-a Republică, fondată de Hugo Chavez, care a preluat puterea în acelaşi an.
   
Destinele celor doi bărbaţi s-au încrucişat deja în cadrul Mişcării Revoluţionare Bolivariene 200 (MBR-200), creată tot de Chavez, la conducerea căreia el a desfăşurat lovitura de stat ratată împotriva preşedintelui Carlos Andres Perez în 2002.
   
Numele lui Maduro a fost citat cu din ce în ce mai multă insistenţă la momentul prognosticurilor privind numele succesorului preşedintelui bolnav.
       
Analiştii politici subliniază, de asemenea, capacitatea sa de a "naviga" printre diferitele curente ale chavismului, caracterul său conciliant şi marea sa capacitate de a negocia. Însă de când a început să exercite puterea în fapt, el şi-a înăsprit tonul faţă de opoziţie şi "inamicii din interior şi exterior", reluând pe cont propriu retorica chavistă.
   
Ţinta sa favorită a rămas candidatul opoziţiei, guvernatorul Henrique Capriles, pe care l-a calificat drept "prinţul burgheziei parazite".
       
După modelul mentorului său, el şi-a multiplicat apariţiile publice şi discursurile-fluviu, impunându-se ca noua faţă a Executivului. Deşi este departe de elocvenţa şi charisma lui Chavez, unii observatori sunt de acord că a înregistrat progrese.
   
În opinia politologului şi profesorului la Universitatea Centrală din Venezuela Ricadro Sucre, Maduro "este alegerea (liderilor cubanezi Fidel şi Raul) Castro", foarte apropiaţi de Chavez.
   
Istoricul Margarita Lopez Maya subliniază, la rândul său, "fidelitatea" "celui mai bun purtător de cuvânt" internaţional al Guvernului Chavez, a cărui retorică antiimperialistă a adoptat-o perfect, la fel ca şi susţinerea unor regimuri controversate, ca Iranul, Libia sau Siria.