Antena 3 CNN Externe Mitt Romney avertizează: Nu va exista nicio flexibilitate cu Vladimir Putin în privinţa scutului antirachetă

Mitt Romney avertizează: Nu va exista nicio flexibilitate cu Vladimir Putin în privinţa scutului antirachetă

<1 minut de citit Publicat la 22:28 08 Oct 2012 Modificat la 22:28 08 Oct 2012
Mitt Romney avertizează: Nu va exista nicio flexibilitate cu Vladimir Putin în privinţa scutului antirachetă
Foto: Agerpres
Mitt Romney, candidatul republican la Casa Albă a avertizat luni că nu va da dovadă de "flexibilitate" cu preşedintele rus, Vladimir Putin, în privinţa proiectului scutului antirachetă din Europa, scrie Mediafax.

"Voi implementa sisteme de apărare antirachetă eficiente pentru a ne proteja de ameninţări. În această privinţă, nu va exista nicio flexibilitate cu Vladimir Putin", a declarat Romney.

Preşedintele Barack Obama şi preşedintele rus de la acea vreme, Dmitri Medvedev, au fost surprinşi la sfârşitul lunii martie, discutând despre scutul antirachetă, prin intermediul unui microfon rămas deschis în timpul unui summit la Seul, iar jurnaliştii l-au putut auzi pe preşedintele american spunând că va exista "mai multă flexibilitate" pe marginea acestui subiect dacă va fi reales la 6 noiembrie.

Aceste afirmaţii au declanşat furia opoziţiei republicane.

Mitt Romney ia în calcul să invite aliaţii din NATO să-şi onoreze angajamentul de a oferi 2% din PIB pentru cheltuielile de securitate. Potrivit lui, numai trei ţări dintre cele 28 ale NATO îndeplinesc acest angajament.

NATO a oficializat la sfârşitul lui mai prima fază a scutului antirachetă destinat să protejeze Europa de potenţiale tiruri provenind din Orientul Mijlociu, în special din Iran, un proiect promovat de americani, însă căruia ruşii se opun ferm.

×
x close