Ministrul italian al afacerilor sociale a izbucnit în plâns la conferinţa de presă în care erau anunţate prevederile noului plan de austeritate. Într-un gest de solidaritate cu italienii, Mario Monti a anunţat că renunţă la salariul său de premier şi de ministru al economiei.
Ministrul afacerilor sociale din Italia, Elsa Fornero, nu a reuşit să ducă până la capăt conferinţa de presă în care vorbea despre necesitatea creştii vârstei de pensionare. Doborâta de emoţii, femeia nu a putut termina fraza în care vorbea despre sacrificiile cerute pensionarilor.
Continuarea i-a aparţinut premierului italian, care, într-un gest de eleganţă a anunţat că renunţă la salariul său.
Noul plan de 30 de miliarde de euro anunţă tăieri ale cheltuielilor publice, o creştere a fiscalitaţii în special în domeniul imobiliar, precum şi o reformă a pensiilor, contestată deja de sindicate.
Pe de altă parte, liderul de la Roma a negat acuzaţiile care susţin că guvernul său s-ar afla sub influenţa Franţei şi Germaniei.
Potrivit estimărilor, noile masuri vor permite Italiei sa ajungă la un echilibru bugetar în 2013, după ce planurile de austeritate de 60 de miliarde de euro adoptate în iulie şi în septembrie s-au dovedit a fi insuficiente. În cazul unui nou eşec Italia risca sa intre în recesiune.