Ministrul interimar ucrainean de Interne Arsen Avakov a eliberat 64 de activişti din cadrul opoziţiei, deţinuţi în cursul confruntărilor între protestatari antiguvernamentali şi poliţia antirevoltă în ultimele zile, relatează postul Russia Today în pagina electronică de duminică.
Potrivit postului, Avakov a anunţat pe pagina de Facebook că a înlocuit conducerea Ministerului de Interne.
El a adăugat că intenţionează să investigheze acţiuni recente ale unor oficiali de rang înalt din cadrul forţelor de ordine.
Avakov, un fost parlamentar din cadrul partidului Iuliei Timoşenko, a organizat o reuniune cu activişti şi Serviciul ucrainean de Securitate (SBU), în care s-a discutat despre situaţia securităţii în ţară.