
"Nu există o alternativă rezonabilă la gazele ruseşti. Mulţi se comportă ca şi când ar exista multe alternative la gazele din Rusia, dar nu este cazul", a afirmat joi ministrul, la un forum energetic organizat de publicaţia Neue Osnabrücker Zeitung (NOZ), în pline dezbateri referitoare la posibilele sancţiuni economice împotriva Moscovei.
Germania importă 35% din necesarul de gaze din Rusia, mai mult decât unele ţări din Europa de Est, foste state satelit ale Uniunii Sovietice.
Premierul polonez, Donald Tusk, a criticat recent dependenţa Germaniei de gazele ruseşti, considerând că reprezintă o ameninţare la suveranitatea Europei.
Norvegia, prezentată deseori ca un furnizor alternativ de gaze, are posibilităţi limitate de export, iar gazele provenite din Olanda nu sunt de calitate, a mai spus Sigmar Gabriel.
Declaraţiile lui Gabriel, care este şi ministru al Energiei, intră în contradicţie cu opiniile exprimate de alţi oficiali germani, în special ale cancelarului Angela Merkel.
Cancelarul a declarat joi că evenimentele din Ucraina vor conduce la "un nou mod de a privi politica energetică", pentru reducerea dependenţei europenilor de gazele şi petrolul din Rusia.