În urma recentelor sale declaraţii considerate scandaloase, ministrul francez de Interne, Claude Gueant, a fost criticat dur de opoziţie, informează
AFP. Acesta a declarat în faţa membrilor unei asociaţii a studenţilor de dreapta că "Contrar a ceea ce susţine ideologia relativistă de stânga, pentru noi, nu toate civilizaţiile au valoare egală".
"Cei care apără umanitatea ne par mai avansaţi decât cei care o neagă. Cei care apără libertatea, egalitatea, fraternitatea par superiori celor care acceptă tirania, supunerea femeilor, ura socială sau etnică", a adăugat Gueant.
Partidul Socialist (de opoziţie) a apreciat că declaraţia pare a fi una a unui exponent al Frontului Naţional, de extremă-dreapta. La rândul său, asociaţia SOS Rasism i-a cerut ministrului de Interne să revină imediat asupra declaraţiilor.
Pe fondul criticilor dure şi acuzaţiilor de tendinţe de extremă-dreapta, Gueant a făcut o declaraţie duminică, fără să includă scuzele sau explicaţiile solicitate de mai multe grupări: "Nu regret declaraţia, frazele au fost scoase din context" a spus acesta.