Mingea de baschet folosită de Michael Jackson în videoclipul piesei "Jam", ce conţine autograful megastarului şi pe cel al jucătorului de baschet Michael Jordan, a fost vândută cu 294.000 de dolari în cadrul unei licitaţii ce a fost organizată în Macau (China), informează Reuters.
Aproximativ 400 de obiecte ce au aparţinut unor celebrităţi au participat la această licitaţie organizată în Macau, printre acestea aflându-se un sutien de culoare neagră al actriţei Marilyn Monroe, proteza pentru urechi a personajului Captain Spock din serialul "Star Trek", o pereche de pantofi ai lui Bruce Lee, un costum Batman şi mai multe obiecte care au aparţinut membrilor trupei The Beatles. La această licitaţie-maraton, care s-a încheiat sâmbătă, tranzacţiile efectuate au depăşit 3,2 milioane de dolari.
În momentul în care a început licitaţia pentru obiectele ce au aparţinut fostului "rege al muzicii pop", preţurile au crescut substanţial. Mingea de baschet, produsă de compania Spalding, cu care s-au jucat Michael Jackson şi Michael Jordan în 1992, în timpul filmărilor pentru videoclipul piesei "Jam", a fost adjudecată de un cumpărător din SUA pentru suma de 294.000 de dolari. Preţul estimativ al acestei mingi era de 600 de dolari.
Michael Jackson - Jam
O mănuşă neagră purtată de Michael Jackson a fost achiziţionată cu 216.000 de dolari, iar o jachetă din piele neagră, purtată de cântăreţ în videoclipul piesei "Beat it" a fost cumpărată cu 156.000 de dolari, de peste 19 ori preţul estimativ.
În cadrul aceleiaşi licitaţii, costumul purtat de Michael Keaton în filmul "Batman se întoarce" s-a vândut cu 43.750 de dolari, iar o rochie din catifea roşie purtată de prinţesa Diana a fost cumpărată de un muzeu din America de Sud pentru suma de 114.000 de dolari.
Pantofii de sport de culoare galbenă pe care maestrul în arte marţiale Bruce Lee i-a purtat în ultimul său film, rămas neterminat, "Game of Death", s-au vândut cu 12.500 de dolari, iar un costum special de protecţie purtant de actor pentru cascadoriile din acelaşi film s-a vândut cu 18.750 de dolari.
Licitaţia a fost organizată de casa americană Julien's Auctions, specializată în tranzacţionarea obiectelor ce au aparţinut vedetelor de la Hollywood şi din industria muzicală, în cazinoul Ponte 16 din Macau, ce aparţine magnatului din industria jocurilor de noroc Stanley Ho.
Antena3.ro