Agenţia Nucleară Japoneză a anunţat că miezul reactorului 3 ar putea fi deteriorat. Poluarea cu substanţe radioactive este mai mare decât se credea. În interiorul reactorului 3 de la Fukushima sunt 170 de tone de substanţe radioactive. Echipele de intervenţie au oprit operaţiunile de la Fukushima ca să măsoare nivelul de radiaţii.
"Este posibil ca incinta care conţine barele de combustibil în reactor sã fie avariatã", a declarat pentru AFP un oficial din cadrul companiei.
"S-au scurs substanţe radioactive departe de reactor", a explicat şi Hideyuki Nishiyama, purtãtorul de cuvânt al Agenţiei japoneze pentru siguranţa nuclearã. "Potrivit rezultatelor analizelor, credem cã proprietatea de etanşeizare a atins un anumit nivel, dar existã un risc mare ca reactorul sã fi fost avariat", a adãugat el.
Reactorul 3 a a fost grav avariat, dupã cutremurul din 11 martie. Acoperişul clãdirii superioare a fost distrus în întregime de o explozie puternicã.
10.000 de morţi, 17.500 de dispăruţi, 2.800 de răniţi
La două saptămâni de la tsunami, Japonia continuă să numere victimele. Potrivit unui anunţ făcut vineri de poliţia naţională niponă, citat de
AFP, bilanţul cutremurului şi valului uriaş a depăşit pragul de 10.000 de decese confirmate,
17.500 de dispăruţi şi aproape 2.800 de răniţi. Conform ultimelor date statistice publicate vineri la ora 11.00 (04.00, ora României), poliţia a declarat că 10.035 de morţi au fost confirmaţi şi că 17.443 de persoane erau date dispărute.
Numărul răniţilor a ajuns la 2.775, a adăugat poliţia, însărcinată să compileze statisticile provenind de la diferite prefecturi afectate şi să identifice cadavrele.
În plus, doi angajaţi ai centralei de la Fukushima au fost internaţi de urgenţă, după ce au călcat într-o baltă radioactivă. În ciuda incidentului, ceilalţi muncitori au reuşit să restabilească alimentarea cu energie electrică în sala de control a reactorului 1. Aceştia au şi fotografiat interiorul. Din imagini se poate vedea ce a rămas cu adevărat din centrală. Între timp, locuitorii din Tokyo trăiesc cu frica de a nu fi şi ei contaminaţi din cauza apei de la robinet şi a alimentelor. Guvernul nipon a decis ca părinţii copiilor mici să primească apă îmbuteliată.