Antena 3 CNN Externe Merkel şi Poroşenko: Livrările de arme ruseşti în Ucraina trebuie să înceteze

Merkel şi Poroşenko: Livrările de arme ruseşti în Ucraina trebuie să înceteze

<1 minut de citit Publicat la 23:50 16 Aug 2014 Modificat la 23:50 16 Aug 2014
merkel.jpg
Foto: Intact Images
Guvernul german a anunţat că Angela Merkel şi preşedintele ucrainean Petro Poroşenko au pledat sâmbătă, în cursul unei conversaţii telefonice, pentru "încetarea livrărilor de arme" ruseşti în Ucraina, relatează AFP.

"Partenerii sunt de acord asupra faptului că aceste livrări de arme trebuie să înceteze şi că o încetare a focului trebuie găsită", a precizat purtătorul de cuvânt al lui Merkel, Steffen Seibert, citat într-un comunicat.

Cancelarul şi şeful statului ucrainean au discutat pe tema situaţiei din estul Ucrainei.

"Cancelarul şi-a exprimat dorinţa ca Guvernul rus să se poziţioneze pe marginea acestor informaţii şi afirmaţii ale separatiştilor", a precizat Steffen Seibert.

Miniştrii de Externe german, rus, ucrainean şi francez se vor întâlni duminică, în încercarea de a reduce rensiunile existente.

×
x close