Membri republicani şi democraţi ai Congresului Statelor Unite cer demisia directorului Serviciului prezidenţial de pază şi protecţie, Julia Pierson, după o serie de incidente privind securitatea preşedintelui Barack Obama, relatează
Fox News. Republicanul Jason Chaffetz, membru al Camerei Reprezentanţilor, a declarat după audierea directorului Secret Service că aceasta fie va fi demisă, fie se va retrage singură din funcţie. Ideea este împărtăşită de colegul său democrat Elijah Cummings.
"Nu suntem liniştiţi cu ea în această funcţie. Încrederea s-a erodat", a spus Cummings, citat de MSNBC.
"Dacă domnul Cummings crede că directorul Secret Service trebuie să plece, subscriu acestei poziţii", a declarat Nancy Pelosi, liderul democraţilor din Camera Reprezentanţilor.
Solicitările pentru demisie intervin după o serie de incidente care au pus în pericol viaţa preşedintelui Barack Obama. Un bărbat care avea asupra sa o armă a urcat în lift cu preşedintele Barack Obama în septembrie. Secret Service a avut nevoie de cinci în zile, în 2011, pentru a stabili că un bărbat trăsese şapte gloanţe în Casa Albă în timp ce una dintre fiicele lui Barack Obama se afla în incintă. Recent, un bărbat a sărit gardul Casei Albe şi a reuşit să pătrundă în complexul prezidenţial, fiind înarmat cu un cuţit.
În cursul audierilor în Congres, directorul Secret Service, Julia Pierson, a recunoscut că pătrunderea unui individ înarmat în Casa Albă este "inacceptabilă", promiţând că astfel de incidente nu se vor repeta.