Viktor Orban avertizează Occidentul să ia în serios amenințările lui Putin: „Are cele mai distructive arme din lume”
Publicat acum 3 ore si 13 minute
Astfel, o tânără din Turcia a publicat, pe blog, un text în engleză prin care încearcă să explice ce se întâmplă în ţară, de fapt, în aceste zile.
Iată ce scrie tânăra:
Scriu aceste rânduri pentru a informa în legătură cu evenimentele din ultimele zile din Istanbul. Trebuie să le scriu personal pentru că autorităţile închid majoritatea surselor mass-media şi am rămas doar cu puterea internetului şi a cuvântului rostit.
În urmă cu patru zile, un grup care nu are apartenenţă la nicio organizaţie sau ideologie, s-a reunit în Parcul Gezi din Istanbul. Printre aceştia se află şi mulţi dintre prietenii mei şi mulţi studenţi. Scopul lor este simplu: să stopeze demolarea parcului pentru un mall în centrul oraşului. Sunt nenumărate alte mall-uri în Istanbul, cel puţin unul în fiecare cartier.
Demolarea parcului trebuia să înceapă joi dimineaţă. Oamenii au plecat în parc, cu pături, corturi şi familii, inclusiv copii. Şi-au instalat corturile şi au petrecut noaptea în parc, sub copaci. Dimineaţă au venit şi buldozerele pentru a începe operaţiunea de demolare a copacilor bătrâni de sute de ani şi s-au lovit de rezistenţa oamenilor.
Oamenii nu au făcut nimic altceva decât să se pună în faţa buldozerelor.
Nu au existat ziare sau televiziuni care să relateze de la faţa locului. Evenimentul nu a fost relatat nicăieri în presă.
Apoi au ajuns şi forţele de ordine care au folosit autospeciale cu tunuri cu apă şi gaze lacrimogene. Au intrat în parc şi i-au împrăştiat pe cetăţeni.
Seara, numărul protestatarilor s-a înmulţit. La fel şi forţele de ordine. Între timp, guvernul a închis toate căile de acces către Piaţa Taksim. Metroul a fost închis, cursele de vapoare au fost anulate, drumurile au fost blocate.
Totuşi, din ce în ce mai mulţi oameni au venit la locul evenimentului. Au venit din toate părţile, oameni cu statut diferit, din medii sociale diferite, de ideologii şi religii diferite. S-au adunat pentru a preveni demolarea a ceva mai mare decât un simplu parc: A dreptului de a trăi onorabil ca cetăţeni ai acestei ţări.
S-au adunat şi au mărşăluit. Au fost alergaţi de poliţie, cu gaze lacrimogene. Doi tineri au fost călcaţi de autospecialele poliţiei şi au fost ucişi. O tânără, o prietenă de-a mea, a fost lovită în cap de un tub de gaze lacrimogene. Poliţia trăgea direct în mulţime. După o operaţie de trei ore, starea prietenei mele este încă critică. Scriu aceste rânduri sperând că va trece cu bine peste acest moment şi acest blog este îi este dedicat.
Oamenii aceştia sunt prietenii mei. Sunt studenţi, rude, nu au "agende secrete", cum relatează autorităţile. Agenda lor este clară, este în văzul tuturor.
(...)
În zilele ce au urmat, şcolile, spitalele şi chiar hoteluri de cinci stele din Piaţa Taksim şi-au deschis porţile pentru cei răniţi. Doctorii au umplut sălile de curs şi camerele de hotel, pentru a da ajutor. Unii poliţişti au refuzat să lovească oameni nevinovaţi şi şi-au dat demisia. În jurul pieţii au fost montate aparate de bruiaj pentru a tăia accesul la internet şi 3G. Locuitorii din zonă şi-au pus la dispoziţie conexiunile wireless pentru oamenii de pe stradă. Restaurantele au oferit mâncare şi apă gratis.
Oamenii din Ankara şi Izmir s-au adunat pe străzi pentru a susţine rezistenţa de la Istanbul.
Mass-media a continuat să relateze despre Miss Turcia şi "cea mai ciudată pisică din lume".
Scriu aceste rânduri pentru ca toată lumea să afle ce se întâmplă de fapt în Istanbul. Mass-media nu vrea să aflaţi aceste lucruri. Cel puţin nu în ţara mea.
