Furtuna puternică care s-a abătut asupra Marii Britanii, luni dimineaţă, a dus la închiderea centralei nucleare de la Dungeness, unde ambele unităţi energetice au fost oprite, a anunţat compania operatoare, EDF Energy.
Conform comunicatului oficial, unităţile B21 şi B22, care produc împreună 1100 de megawaţi, au fost închise la ora 7.44. Acestea vor fi repuse în funcţiune în următoarele zile.
"Închiderea reactoarelor s-a efectuat în deplină siguranţă şi fost determinată de condiţiile meteo extreme", a precizat purtătorul de cuvânt al EDF pentru agenţia
Reuters.