
În afară de cocteiluri Molotov, protestatarii, adunaţi la apelul opoziţiei pentru a denunţa politica preşedintelui islamist Mohamed Morsi, au aruncat cu pietre în forţele de ordine.
Ciocniri sporadice au mai avut loc între forţele de ordine şi protestatari pe o stradă din apropierea pieţei Tahir din Cairo, nu departe de ambasadele Statelor Unite şi Marii Britanii, potrivit martorilor oculari.
Poliţia a tras cu alice, rănind cel puţin doi protestatari, care au fost evacuaţi cu o salvare, a precizat pentru AFP unul dintre martorii oculari.
Mii de persoane au protestat la Cairo şi în alte oraşe din Egipt, printre care şi Port-Said (nord-est), la apelul Frontului Salvării Naţionale (FSN), princpala coaliţie de opoziţie.
FSN cere încheierea "monopolizării" puterii de către Fraţii Musulmani, din rândurile cărora provine şi Morsi, numirea unui Guvern de uniune naţională, o revizuire a Constituţiei şi demisia procurorului general, numit de preşedinte.
Confruntările, care au început la 24 ianuarie, cu o zi înaintea celei de-a doua aniversări a revoluţiei populare care l-a înlăturat pe Hosni Mubarak de la putere, s-au soldat cu cele mai multe victime în zona Canalului Suez.