Anunţul lui Barack Obama este cel mai puternic atac la adresa culturii americane a armelor din ultimele decenii, atac pe care grupurile care susţin înarmarmarea şi producătorii de arme, în frunte cu National Riffle Association (NRA), promit să îl respingă. "Vom duce lupta secolului", a anunţat vice-preşedintele NRA, Wayne LaPierre, citat de The Guardian.
Preşedintele american şi-a anunţat intenţia de a folosi toată influenţa pe care o are Biroul Oval în a convinge Congresul să adopte măsurile pe care le propune, însă în faţa puternicilor susţinători ai armelor din Statele Unite, Obama are nevoie să se mişte rapid pentru a reuşi să schimbe ceva.
Citeşte propunerile preşedintelui american pentru modificare legislaţiei privind controlul armelor de foc.
Ultima dată când Statele Unite au fost atât de aproape de o modificare atât de radicală a legilor care privesc controlul armelor de foc a fost în 1999, în urma masacrului de la Columbine, când doi adolescenţi au plasat bombe şi au ucis cu arme de foc 12 elevi şi au rănit alte 21 de persoane.
Şi atunci, susţinătorii modificărilor, au reuşit să treacă de Senat un set de măsuri, deşi acesta era controlat de republicani, însă Camera Reprezenanţilor a întârziat să votul cu mai mult de o lună, iar interesul publicului se mutase către alte teme.
Avantajul lui Obama este că, în urma tragediei de la Newtown, are susţinere din partea mai multor grupuri influente, printre care reprezentanţi ai oamenilor legii, din mediul afacerilor, profesionişti din domeniul sănătăţii mentale şi familiile celor care au fost afectaţi de tragediile provocate de arme de foc.
Reprezentantul republicanilor din Cameră a declarat că formaţiunea va lua în considerare orice iniţiativă care trece de Senat, însă preşedintele Comitetului Naţional Republican a folosit un limbaj mai puţin voalat, confirmând aşteptările că republicanii se vor opune. "Este doar o acţiune care îi va mulţumi pe susţinătorii preşedintelui, dar nu va rezolva problema de fond", susţine Michael Steele.
La o lună după tragedia din Newtown, 900 de americani au fost ucişi de arme de foc, a declarat Barack Obama. "Dacă există ceva ce putem face pentru a reduce această violenţă, dacă putem salva măcar o viaţă, avem obligaţia să încercă", a spus preşedintele american.
În replică, NRA a emis comunicate prin care menţionează că "siguranţa copiilor rămâne prioritatea noastră principală". "Atacarea armelor de foc şi ignorearea copiilor nu este o soluţie pentru criza prin care trecem ca naţiune. Doar posesorii de arme oneşti, care respectă legea, vor fi afectaţi, iar copii noştri vor rămâne vulnerabili în faţa inevitabilităţii mai multor tragedii".