Scenariul care a dus la anexarea Crimeei de către Rusia ameninţă să se repete în estul Ucrainei. În Doneţk, unul dintre cele mai mari oraşe industriale, activiştii rusofoni au proclamat o "republică populară" şi au cerut ajutorul preşedintelui Putin.
Sediile administraţiei locale au fost ocupate şi în alte două oraşe, Harkov şi Luhansk. Statele Unite şi Marea Britanie avertizează Rusia să se abţină de la măsuri care ar destabiliza şi mai mult Ucraina.
Sute de militanţi rusofoni au ocupat sediul administraţiei regionale din Doneţk, baza electorală a preşedintelui demis Viktor Ianukovici. Manifestanţii au proclamat o aşa-zisă "republică populară suverană" şi au cerut sprijinul preşedintelui Vladimir Putin.
Într-un alt mare oraş din estul Ucrainei, Harkov, poliţia susţine că i-a evacuat pe militanţi, dar violenţele au continuat şi ieri. În schimb, în Luhansk, manifestanţii s-au baricadat în clădirea serviciilor de securitate, unde au găsit arme.
Autorităţile ucrainene acuză Rusia că a pus la cale tulburările pentru a avea un pretext ca să invadeze estul Ucrainei.
Fără să facă referire la ultimele evenimente, Putin a criticat din nou, în termeni duri, conducerea de la Kiev, la şedinţa de bilanţ a serviciului secret rus FSB.
Concernul Gazprom a somat Ucraina să achite, parţial, o datorie de 2,2 miliarde de dolari. În replică, Ucraina îi acuză pe ruşi că au mărit preţul gazelor ca o formă de presiune şi şantaj. Casa Albă i-a cerut lui Putin să înceteze destabilizarea Ucrainei, iar NATO a suspendat cooperarea cu Rusia.