Liberalii Eduard Hellvig şi Ovidiu Silaghi au fost înregistraţi pe site-ul Parlamentului European ca
deputaţi europeni, începând de miercuri, 4 septembrie, şi, totodată, ca membri ai Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, informează
Agerpres.
În aceeaşi zi, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, liderul liberalilor, a declarat că cei doi preiau mandatele de europarlamentari rămase vacante prin plecarea lui Cristian Buşoi, în prezent preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, şi a Ramonei Mănescu, în prezent ministru al Transporturilor.
"Motivul este unul simplu. Cum ştiţi, prin plecarea din Parlamentul European a domnului Cristian Buşoi şi a doamnei Ramona Mănescu, s-au vacantat două locuri care, în mod normal, sunt completate cu colegi de pe listă, cu cei care doresc să folosească această candidatură, pentru că au fost şi colegi care nu au dorit. Domnul Silaghi şi domnul Hellvig se aflau pe această listă şi merg în PE. Dacă în legătură cu domnul Silaghi există întrebarea privitoare la situaţia sa juridică, nu are niciun fel de influenţă, Parlamentul European are aceleaşi reguli ca şi Parlamentul României. În niciun fel prezenţa sa în PE nu va obstrucţiona sau întârzia demersurile pe care DNA sau altcineva va dori să le facă", a spus Antonescu.