Mohamed Merah, autorul atacurilor din Toulouse şi Montauban din martie, a efectuat mai multe apeluri telefonice în perioada 2010-2011, în timpul călătoriei în Afganistan şi Orientul Mijlociu. Criminalul a afectuat apeluri către numere din 20 de ţări, între care şi România, informea
ză Le Monde. Mohamed Merah nu avea un număr
propriu de telefon. Pentru a
nu fi urmărit de poliţie, el şi-a procurat unul pe care l-a trecut pe numele mamei sale, Aziri.
Lista apelurilor face parte din documentele confidenţiale ale Direcţiei centrale de informaţii interne (DCRI), transmisă la 3 august unui număr de trei judecători din Paris, care instrumentează cazul.
Noile informaţii demosntrează legăturile pe care tânărul în vârstă de 24 de ani le-a realizat în lume,
punând la îndoială argumentul avansat de directorul DCRI, Bernard Squarcini, potrivit căruia Mohamed Merah s-ar fi "radicalizat singur" şi nu aparţinea "niciunei reţele".
Una dintre cele 23 de note desecretizate parţial şi datată 26 aprilie 2011 menţionează 1.863 de comunicaţii între 1 septembrie 2010 şi 20 februarie 2011". În
acest interval, Merah a călătorit în mai multe ţări din Orientul Mijlociu şi Afganistan.
Merah a contactat vocal sau prin SMS 94 de numere de telefon localizate în Egipt, Algeria, Maroc, Marea Britanie, Spania, Coasta de Fildeş, Kenya, Croaţia, România, Bolivia, Thailanda, Rusia, Kazahstan, Laos, Taiwan, Turcia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel şi Butan.
Autorităţile franceze au identificat o parte dintre interlocutori.