UPDATE 15:15. Autorităţile au pierdut contactul cu 10.000 de localnici din Higashimatsushima, prefectura Miyagi, potrivit agenţiei de ştiri Kyodo. Oraşul din nord-estul Japoniei are peste 43.000 de locuitori. Bilanţul oficial provizoriu al victimelor în urma cutremurului şi tsunami-ului este de 2.000.
Premierul nipon, Naoto Kan, a aprobat planul ce prevede întreruperea temporară a furnizării cu energie electrică, începând de luni. Compania Tokyo Electric anunţă că, în fiecare regiune, curentul electric va fi întrerupt câte trei ore. Semaforizarea rutieră şi circulaţia trenurilor vor fi afectate de întreruperile de curent electric.
În prezent, Japonia trece prin cea mai gravă criză de după cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat premierul nipon, care a precizat că 12.000 de oameni au fost salvaţi după cutremur şi tsunami.
UPDATE 12:30. Agenţia meteorologică niponă a revizuit duminică magnitudinea cutremurului de vineri din Japonia, de la 8,9 la 9, informează agenţia
Kyodo.
Agenţia, care a revizuit magnitudinea pe baza analizei datelor seismice, a precizat că intensitatea acestuia a fost echivalentă cu cea a cutremurului din 2004 din Sumatra.
Conform experţilor japonezi, care au afirmat că mişcarea distructivă de-a lungul faliei a durat cinci minute, numai patru cutremure înregistrate vreodată în lume au atins magnitudinea 9.
Aproximativ 10.000 de persoane ar fi murit în prefectura Miyagi, cea mai apropiata de epicentrul seismului de 9. Informaţia provine de la un reprezentant al poliţiei, citat de presa niponă.
După cele peste 150 de replici, specialiştii niponi avertizează că în zilele următoare se va produce un nou cutremur, care ar putea depăşi magnitudinea 7.
Potrivit presei japoneze, evacuări de proporţii sunt în plină desfăşurare în oraşul Sendai din prefectura Myagi, zona cel mai grav afectată de cutremur.
Autorităţile au luat decizia de frica unui nou cutremur puternic, ce ar putea fi urmat de valuri tsunami. Între timp, bilanţul provizoriu al victimelor creşte de la o zi la alta. Aproape 2.000 de morţi, 10.000 de dispăruţi, peste 1.000 de răniţi, sute de mii de evacuaţi şi oameni rămaşi fără adăpost.
Printre sinistraţi de numără şi trei români, aflaţi în oraşul Sendai - unul dintre cele mai grav afectate de seism. Echipele de intervenţie fac eforturi mari pentru a-i ajuta pe sinistraţi. Transporturile şi comunicaţiile funcţionează greu în toată ţara.
50 de state au oferit ajutor autorităţilor de la Tokyo pentru a gestiona situaţia.
Seismul puternic şi tsunamiul care a urmat au distrus aproape tot în calea lor. Numărul victimelor creşte de la o oră la alta. Zeci de mii de oameni au rămas fără un acoperiş deasupra capului. Peste şase milioane de case au rămas fără electricitate şi aproximativ un milion de persoane nu au apă potabilă.
Mii de străini care se aflau în Japonia în momentul seismului au părăsit ţara în grabă.
Printre sinistraţi se află şi trei români, surprinşi de seism în oraşul Sendai, unul dintre grav afectate.
Ajutoare internaţionale sosesc neîncetat în Japonia. Salvatori din 50 de ţări au sărit în sprijinul niponilor loviţi de calamitate. Misiunea lor e însă extrem de dificilă.
Având în vedere numărul mare de persoane dispărute, Google a anunţat crearea unei baze de date, unde oamenii îi pot căuta pe cei dragi cu care nu au mai putut lua legătura.
Coasta de nord-est a Japoniei a ajuns un câmp de ruine după seismul de magnitudine 9 urmat de tsunami. Localităţi întregi au fost distruse în zona Miyagi, cea mai apropiată de epicentrul cutremurului, iar poliţiştii se tem că ar putea fi 10.000 de morţi.
Urmăriţi o relatare de Carmen Avram, trimisul special Antena 3 în Japonia.