Antena 3 CNN Externe Iranul a trimis o maimuţă în spaţiu şi recuperat-o apoi vie şi sănătoasă

Iranul a trimis o maimuţă în spaţiu şi recuperat-o apoi vie şi sănătoasă

S.T.
1 minut de citit Publicat la 15:03 28 Ian 2013 Modificat la 15:03 28 Ian 2013
Iranul a trimis o maimuţă în spaţiu şi recuperat-o apoi vie şi sănătoasă
Iranul a trimis în spaţiu, la bordul unei capsule, o maimuţă, pe care a recuperat-o vie şi sănătoasă, luni, după aterizarea vehiculului, a anunţat postul în limba arabă al televiziunii iraniene, Al-Alam, citând ministerul Apărării din această ţară, informează AFP.
   
"Iranul a lansat cu succes, luni, o capsulă denumită Pisgham, în care se afla o maimuţă, la o altitudine de 120 de kilometri, şi a recuperat apoi încărcătura fără probleme", a anunţat postul Al-Alam, care citează Organizaţia industriei aerospaţiale şi ministerul Apărării din Iran.
   
Autorităţile de la Teheran au anunţat la jumătatea lunii ianuarie că vor să trimită o maimuţă în spaţiu, la începutul lunii februarie, în cadrul seriei de evenimente care celebrează cea de-a 34-a aniversare a Revoluţiei islamice. Această lansare era prezentată ca fiind o primă etapă din programul spaţial iranian, care vizează trimiterea "unui om în spaţiu într-un interval de cinci până la opt ani".
   
Proiectul a vizat trimiterea unei maimuţe (macac) la o altitudine de 120 de kilometri, pentru un zbor balistic suborbital de circa 20 de minute, la bordul unei capsule de 285 de kilograme, lansată de o rachetă Kavoshgar-5.
   
Iranul a lansat deja trei sateliţi, în 2009, dar şi o capsulă în care se aflau un şobolan, broaşte ţestoase şi insecte, în februarie 2010.

×
Etichete: maimuta
x close