Ţările din regiune trebuie să trimită armament palestinienilor pentru a lupta împotriva Israelului, a declarat duminică preşedintele Parlamentului iranian Ali Larijani, citat de agenţia oficială Irna, relatează AFP.
"Acţiuni politice ale anumitor ţări din regiune sunt utile, însă nu suficiente. În prezent aşteptăm ca ei să trimită un ajutor militar" palestinielor, a declarat Larijani.
"Statele Unite şi Occidentul trimit armament regimului sionist. De ce ai lor să nu trimită arme Palestinei?", a continuat el.
Preşedintele Parlamentului iranian a mai apreciat că anumite ţări din regiune au "comis o eroare strategică provocând un conflict intern în Siria, prin trimiterea de arme" unor grupări rebele siriene.
"Aşteptăm de la anumite ţări din regiune să îşi schimbe comportamentul şi, în loc să încurajeze un conflict între două grupuri musulmane în Siria, să trimită aceste arme Palestinei, pentru a lupta împotriva regimului sionist", a insistat el, vizând implicit ţări din regiunea Golfului Persic şi Turcia.
Iranul, care susţine mişcările islamiste palestiniene, nu recunoaşte Israelul şi afirmă frecvent că acesta este sortit dispariţiei ca stat. Teheranul este principalul aliat regional al Siriei şi denunţă în mod regulat susţinerea oferită de către anumite state occidentale şi arabe rebelilor sirieni.